Trei rezidente la Spitalul Judeţean din Oradea s-au luat la bătaie după o serie de mesaje trimise pe WhatsApp. Ca să le despartă, șeful secției a intervenit.
Cele trei rezidente de la Spitalul Oradea s-au luat la ceartă chiar în cadrul secţiei Infecţioase II, conduse de dr. Andrei Csep, miercuri.
„Au început, de faţă cu colegii, să strige una la alta. Apoi să se lovească”, a descris scena un martor, adăugând că după câteva minute au fost despărţite de şeful secţiei.
Trei doctorițe s-au luat la bătaie în Spitalul Oradea
Dr. Gheorghe Carp, managerul spitalului, a dezvăluit pentru publicația „Bihoreanul” că una dintre rezidente provine din Oltenia, alta din Maramureș, și cea de-a treia este din Bihor, din Băița, aproape de Nucet.
Conform relatărilor, incidentul a fost inițiat de un mesaj trimis de una dintre ele în grup, la care celelalte două au reacționat cu agresivitate. Situația a escaladat până când doctorul Csep a intervenit pentru a le despărți.
Contactat la rândul său, dr. Andrei Csep a evitat să comenteze incidentul, menționând că nu ar putea fi denumit în mod explicit „o bătaie”.
Cu toate acestea, a confirmat incidentul și a spus că va propune o măsură disciplinară împotriva uneia dintre rezidente.
„Voi propune mutarea ei la cealaltă secţie”, a spus dr. Csep, fără a nominaliza cele trei rezidente.
Bătaie între medici la Buzău
Anul trecut, în secția de Chirurgie Plastică la Spitalul Județean de Urgență Buzău, pacienții și personalul medical au fost martori la un conflict între doi medici.
Doctorul Alexandru Mahovici, care lucra la Spitalul Județean de Urgență Buzău de șase ani, a fost agresat fizic de doctorul Mihai Tache. Acesta din urmă e unul dintre cei mai reputați medici chirurgi esteticieni din Buzău.
Incidentul a avut loc pe secția de Chirurgie Plastică, unde amândoi doctori își desfășurau activitatea.
Doctorul Mahovici a afirmat că nu este prima dată când a fost agresat de celebrul medic chirurg. El a subliniat că actul de violență fizică nu reprezintă decât o continuare a abuzului psihic pe care l-a suferit în ultimii ani.
Două doctorițe, bătaie cu sticla de vin
Totodată, în luna iulie a acestui an, o doctoriță de familie de la Asociația Medicală Teritorială Ciocana, Chișinău, a fost spitalizată în stare gravă. Ea ar fi fost agresată fizic de o colegă din cadrul instituției.
Ca urmare a rănilor suferite, doctorița de familie a fost transferată la Institutul de Medicină Urgentă. Acolo a primit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral și contuzie cerebrală.
Aceasta a spus că a fost agresată de colega sa care a venit în biroul său și a început să o lovească fără motiv.
„A scos dintr-o pungă o sticlă cu vin și a început să mă lovească în cap”.