Băsescu le cere ambasadorilor UE să nu pună alte condiţii pentru intrarea în Schengen

Băsescu le cere ambasadorilor UE să nu pună alte condiţii pentru intrarea în Schengen

La întâlnirea pe care a avut-o astăzi cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene la Bucureşti, preşedintele Traian Băsescu a transmis cancelariilor europene că respinge impunerea alor criterii decât cele tehnice pentru intrarea României în Spaţiul Schengen în martie 2011.

"Preşedintele a reiterat poziţia că România şi, în general, românii nu vor accepta ca, odată îndeplinite criteriile tehnice, să se facă vreo legătură cu alte politici care ar putea pune sub semnul întrebării aderarea la termen", a declarat pentru Agerpres şeful Departamentului de Afaceri Externe, Bogdan Mănoiu, după dejunul oficial de la Ambasada Belgiei.

Franţa şi Olanda ar amâna data aderării

Dacă România insistă că şi-a îndeplinit toate criteriile stabilite pentru a deveni membră a spaţiului european fără frontiere în martie 2011, unele state membre precum Franţa şi Olanda au dat semnale de condiţionare a aderării de Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie.

Mai mult, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a recomandat recent ca aderarea României şi Bulgariei să fie condiţionate de încheierea "procedurii de supraveghere demarate de Comisia Europeană din cauza problemelor legate de corupţie", chiar dacă, spune acesta, cele două ţări "au vocaţia de a adera la Spaţiul Schengen".

Mănoiu susţine însă că Băsescu nu i-a vizat pe ambasadorii Franţei şi Olandei " în mod special". "A fost un mesaj general, care nu a făcut distincţia între ambasadorii prezenţi şi a vizat pe toată lumea", a explicat şeful DAE.

Băsescu aşteaptă formarea coaliţiei de guvernare la Chişinău

La întâlnirea cu ambasadorii a fost discutat şi subiectul alegerilor recente din Republica Moldova, diplomaţii europenii fiind interesaţi de poziţionarea României faţă de posibilele variante de formare a noului guvern de la Chişinău. "Acum discuţia este mai degrabă în plan speculativ. Întrebările au fost legate de aşteptări. Se aşteaptă formarea coaliţiei de guvernare, poziţia României în ce priveşte sprijinul acordat Moldovei pentru aderare este aceeaşi, nu s-a modificat, premisa fiind aceea ca şi guvernul care va rezulta din negocieri, evident, să dorească menţinerea pe aceeaşi traiectorie", a mai spus Mănoiu.

Potrivit acestuia, Băsescu "a solicitat ambasadorilor să susţină în continuare ca Moldova să fie tratată într-un regim similar în pachet cu ţările din Balcanii de Vest".

Ne puteți urmări și pe Google News