Băsescu lansează o ipoteză incendiară în scandalul pachetelor cu droguri de pe litoral: „Sistemul de supraveghere a fost defectat cu premeditare!”

Băsescu lansează o ipoteză incendiară în scandalul pachetelor cu droguri de pe litoral: „Sistemul de supraveghere a fost defectat cu premeditare!”

Invitat la România TV, sâmbătă seară, președintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, a lansat o ipoteză referitoare la descoperirea zecilor de pachete cu droguri pe litoral. Acesta a spus că este posibil ca sistemul de supraveghere să fi fost defectat înadins.

Traian Băsescu a declarat că există posibilitatea ca sistemele de supraveghere să fi fost defectate cu bună știință, iar acest fapt va întârzia intrarea României în Schengen.

„Când a fost povestea cu drogurile și s-au pierdut, erau defecte sistemele de supraveghere. E posibil să fi fost defectate cu premeditare și am văzut că parchetul are această ipoteză în vedere. Dacă s-a întâmplat așa ceva, 10 ani nu mai intrăm în Schengen. Dacă am defectat camerele de supraveghere pentru a băga o tonă de droguri, este grav.”, a declarat Traian Băsescu.

Acum o lună, pe țărmul Mării Negre, localnicii, polițiștii și jandarmii au găsit zeci de pachete de cocaină. Fenomenul, nemaiîntâlnit în țara noastră, până acum, este explicat, sumar, de autorități: drogurile au fost pierdute de traficanții care ar fi încercat să introducă în țara noastră peste o tonă de cocaină, cantitate găsită într-o șalupă eșuată în dreptul localității Sfântu Gheorghe, pe data de 22 martie. Au fost reținuți doi cetățeni sârbi, șoferi de TIR, care urmau să transporte marfa în Serbia. 

Polițiștii au constatat că pachetul conținea cocaină de puritate 90%, identică cu cea care a fost descoperită, ulterior, la Sfântu Gheorghe. Potrivit specialiștilor, droguri de o asemenea puritate provin din Columbia. Acestea ar fi fost transportate, pe mare, până în județul Constanța, cu un vapor. Ulterior, marfa a fost debarcată în cele două șalupe. Singura cale de ajunge la țărm pentru a fi încărcate în autovehicule de mare tonaj este Canalul Sfântu Gheorghe, până la Zebil.

La două săptămâni după ce a fost descoperită șalupa plină cu droguri, pe aproape tot Litoralul românesc au început să apară și alte pachete pline de cocaină. De vineri până luni, au fost recuperate 152 de kilograme de droguri. La Tuzla, la o singură descoperire au fost găsite, la un loc, 30 de pachete, la Costinești au fost depistate 22 pachete, iar la Mangalia au fost 28 pachete. Erau ambalate în saci sau în veste de salvare. Au mai fost găsite câte un colet pe plajele din Eforie Nord, zona Steaua de Mare și două la Tuzla. În șase cazuri, coletele au fost găsite de localnici sau turiști care au sunat la 112. Restul au fost găsite de polițiștii și jandarmii care patrulează pe toată lungimea litoralului. 

Ne puteți urmări și pe Google News