Lipsiți de un acoperiș deasupra capului, de joburi si de perspective, tinerilor din România nu le mai arde de făcut copii. În 2013, numărul bebelușilor aduși pe lume a atins un minim istoric înregistrat după Al Doilea Război Mondial.

Din 1990 și până astăzi, numărul copiilor născuți în România a fost în continuă descreștere sau cel mult stagnare fără ca acest lucru să îngrijoreze clasa politică. Ba mai mult decât atât, când a fost vorba despre vreo ajustare de buget, primele lovite au fost educația și sănătatea, adică exact acele domenii puternic feminizate și care ofereau servicii de susținere în creșterea și educarea copiilor. Nu mai punem la socoteală tăierea indemnizațiilor de creștere, măsură operată la începutul crizei economice.

Toate aceste decizii politice lipsite de viziune pe termen lung la care se adaugă lipsa de predictibilitate a economiei și inexistența joburilor au făcut ca tinerii din România să nu mai ia în calcul aducerea pe lume a vreunui copil.

Joi, 5 iunie, Tudorel Andrei, preșe­din­tele Institutului Național de Statistică (INS), făcea public numărul bebelușilor veniți pe lume în 2013, anunțând că asistăm la un minim istoric nu doar după Revoluție, ci chiar după Al Doilea Război Mondial – sub 180.000. „Pentru înlocuirea populației la același nivel ar trebui să avem 2,1 copii/femeie. Acest nivel este acum mult sub această cifră, circa 1,4”, a spus Andrei.

Silvia Pisică, reprezentanta Direcției generale de demografie și statistică socială a INS, a găsit una dintre explicațiile acestui picaj în faptul că „majoritatea covârșitoare a celor care au plecat din țară au vârsta medie de 25-45 de ani, adică vârsta la care se fac copii. Pe de altă parte, să ne amintim că pe vremuri căsătoriile se făceau la 22 de ani. Vârsta la care un cuplu se gândește să aducă pe lume copii s-a mutat spre 30 de ani”.

Doar constatăm efectele

Prima cauză a acestui declin demografic ar trebui căutată în căderea economică galopantă după 1989 care continuă și astăzi, explică prof.univ. dr Ștefan Buzărnescu, de la Facultatea de Sociologie a Universității de Vest din Timișoara: „Aducerea pe lume a unor copii nu e o chestie pasională, nu facem oameni ca să-i chinuim. Trebuie să avem ce le oferi. Ori, în condiții de precaritate economică nimeni nu se mai gândește să nască bebeluși”.

În al doilea rând, mai spune sociologul, nu există o predictibilitate a investiției educative: „După finalizarea studiilor, nu există posibilități de job. Locurile de muncă le creează guvernul. Ori, copiii se fac la tinerețe, nu la 60 de ani. Dacă un tânăr nu are un acoperiș deasupra capului, o mașină care azi nu mai e un lux și un standard de viață care e mai ridicat decât cel pe care îl avea generația mea, nu are rost să te complici”.

În al treilea rând, nu mai avem nici măcar institute de profil care să ofere cu cinci ani înainte soluții alternative la probleme posibile, întrucât cercetarea noastră este pe butuci. Astfel, suntem condamnați să constatăm doar niște lucruri fără a avea o imagine clară a ceea ce ar trebui făcut. „Ar fi nevoie de politici publice care să dea încredere tinerilor, să le ofere stabilitate, oportunități de job și predictibilitate”, sintetizează universitarul care insistă pe necesitatea unor dezbateri naționale pe această temă. „Să facem dezbatere asupra cauzelor și nu să înlocuim niște lozinci cu alte lozinci”, conchide profesorul Buzărnescu.

„N-ai nici cu cine și nici cu ce”

Andreea Bragă, președinta Centrului de dezvoltare curriculară și studii de gen Filia,  arată că România este o țară neprietenoasă cu femeile și copiii: „Tinerele nu mai au cu cine să facă copii și nici cu ce să-i crească. Nu ai cu cine pentru că femeile și bărbații nu sunt educați pentru relații de parteneriat, ci predomină patriarhatul.  Femeile au normă dublă de muncă, pe lângă job mai au și grijă de copii sau de bătrânii familiei”.

Apoi, serviciile de educație și de sănătate care sunt puternic feminizate și totodată importante în creșterea și educarea copiilor au fost de-a lungul timpului mai puțin bugetate decât alte servicii masculinizate precum apărarea sau internele. Numărul creșelor și al grădinițelor s-a redus constant deci, implicit, sprijinul acordat de stat în îngrijirea bebelușilor.

La întoarcerea tinerei mămici la job apar alte probleme. Angajatorul o concediază pe femeie în mod abuziv, iar cele care știu asta se feresc cât mai mult să ajungă într-o astfel de situație și amână cât pot vârsta maternității. „Au fost cazuri în care femeile au fost puse să semneze un angajament prin care se obligau să nu nască în următorii 5 ani”, susține Andreea Bragă.

Cum e la alții

Multe țări europene se confruntă la rândul lor cu probleme de scădere demografică, însă acolo s-au găsit și soluții. Simona Radu, 30 de ani, responsabila de comunicare internă către manageri și angajați de la Scheider Electric, mărturisește că își dorește pe lângă carieră și o familie, însă deocamdată nu este pregătită să facă acest pas.

„Am observat că multe dintre colegele mele de aceeși vârstă încep să-și pună problema copiilor. În Franța, lumea este mult mai relaxată. Când revine la job, angajatorul este obligat să-i pună la dispoziție femeii dacă nu jobul pe care l-a avut înainte, atunci unul similar”, mai spune tânăra care din aprilie lucrează în această țară.

Existența unor servicii sociale de suport este confirmată și de medicul Marius Uscatu, doctor la o clinică privată, care a muncit trei ani în Franța. Foarte multe cupluri au acolo câte 3 copii: „Este o tradiție, iar durata concediului de maternitate crește pe măsură ce sporește numărul copiilor în condițiile în care câștigul se menține la 90% din ultimul salariu. Plus că grădinițele și creșele sunt gratuite. În general, au o viață relaxată și venituri mari. În aceste condiții, poți împăca familia cu viața profesională”. Potrivit dr. Uscatu, aceeași situație este și în Italia, Spania sau Portugalia. În Germania însă și țările nordice, mentalitatea este alta: „Sunt mai materialiști. Vor să aibă ce să lase moștenire copiilor”.

"Aducerea pe lume a unor copii nu e o chestie pasională, nu facem oameni ca să-i chinuim. Trebuie să avem ce le oferi.” prof. dr Ștefan Buzărnescu, Facultatea de Sociologie a Universității de Vest din Timișoara