Baronul de Buzău şi-a făcut băiatul parlamentar

Baronul de Buzău şi-a făcut băiatul parlamentar

Adrian Mocanu are 25 de ani şi este de câteva luni economist. El a câştigat pentru social-democraţi un loc de deputat în Parlamentul României, reuşind să obţină 13.548 voturi, cu 1.303 peste pragul de 50% plus 1 din numărul total de voturi exprimate, ceea ce i-a asigurat un mandat înainte de redistribuirea la nivel naţional.

Fiul baronului de Buzău, Victor Mocanu, este cel mai tânăr parlamentar din această legislatură. Astfel, după ce a coordonat campania electorală a tatălui său la alegerile locale din iunie, ajutându-l să redevină preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, la numai câteva luni el ajunge parlamentar.

Deşi este foarte tânăr, Adrian Mocanu este pe lista politicienilor "pătaţi" unde era caracterizat ca fiind un prosper om de afaceri în domeniul betoanelor şi, în general, al produselor de balastieră. "Firmele sale au contracte pe bani publici, obţinute cu ajutorul tatălui", se scrie în raportul dat de organizaţiile societăţii civile.

Tatăl său, Victor Mocanu, a fost exclus din Partidul Democrat Liberal în martie anul acesta, fiind acuzat de colegii săi de trădare după ce a semnat un protocol secret cu PSD, prin care i se oferea candidatura Consiliului Judeţean.

Decizia nu l-a afectat foarte mult, pentru că la doar câteva zile s-a înscris în organizaţia PSD Buzău şi a fost desemnat candidat pentru un nou mandat la conducerea forului administrativ judeţean.

Scandal cu o maşină de 55.000 euro pentru Victor Mocanu

În ianuarie 2005, în publicaţia buzoiană "Şansa" a apărut un articol din care rezulta că, la sfârşitul anului 2004, noua conducere a Consiliului Judeţean a decis achiziţionarea unui autoturism de lux şi care a fost pus la dispoziţia presedintelui CJ, Victor Mocanu (PD).

Limuzina, un Audi A6, negru, cu diverse îmbunătăţiri precum finisaje din lemn de nuc şi tapiţerie din piele fină, avea, conform dealerilorl, un preţ de 55.000 euro.

Victor Mocanu nu s-a bucurat foarte mult de această maşină. La doar o săptămână după achiziţionare, autoturismul de lux a fost returnat ca urmare a reacţiei negative pe care a avut-o opinia publică.

El a fost ţinta criticilor şefilor săi pe linie de partid. Preşedintele de atunci al PD, Emil Boc, a sugerat consilierilor judeţeni să analizeze posibilitatea de a vinde maşina şi de a returna contravaloarea ei la bugetul instituţiei.

Scandalul în care a fost implicat democratul a reprezentat o grea lovitură de imagine pentru filiala locală a PD. Mai mult, democratul Cezar Preda a asociat cumpărarea limuzinei cu un gest de baron local. Mocanu atentează la "Podul lui Basescu"

"Gardianul" a dezvăluit că Victor Mocanu a scos din anonimat o firmă care vindea anvelope şi frigidere şi i-a ajutat să deţină monopolul la afacerile cu balastru şi lucrări pe bani publici din judeţ. “Nik Impex 2002” SRL, una dintre firmele soţilor Cojocaru, sapă şi scoate de zor balastru la nici 500 de metri de podul proaspăt reconstruit de la Marăcineni, "Podul lui Băsescu" fără a dispune de avizele şi autorizaţiile de construcţie şi exploatare necesare.

Acelaşi cotidian aminteşte de un alt tun al tandemului Mocanu-Cojocaru, cel al importului de utilaje de mari dimensiuni. Aduse din Germania, la un preţ de aproximativ 10.000 de euro bucata, utilajele au fost băgate pe gât tuturor primăriilor din Buzău chiar de către preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Mocanu. El a a reuşit performanţa de a vinde de şase ori mai scump faţă de preţul de import, prin intermediul uneia dintre firmele soţilor Cojocaru.

 

Ne puteți urmări și pe Google News