Republica Moldova. Igor Brumareţchi are 52 de ani şi locuieşte în satul Dubna din raionul Soroca. Cu mai bine de 30 de ani în urmă, Igor a trecut prin două operaţii de schimbare de sex, după ce aproape jumătate din viaţa sa a fost femeie.
După ce şi-a schimbat sexul şi identitatea, Igor Brumareţchi a reuşit ceva incredibil pentru o societate discriminatorie. În condiţiile în care biserica condamnă şi chiar persecută comunitatea LGBT. După ce a reuşit să-şi perfecteze acte noi de identitate, Igor s-a botezat în biserica ortodoxă, s-a căsătorit şi s-a cununat religios.
Calvarul a început după divorţ. Brumareţchi a revenit în satul natal, unde timp de mai bine de 20 de ani a fost Nataşa Ouş. Consătenii, în marea majoritate, şi-au bătut joc de transsexual. L-au huiduit când mergea pe drum. L-au dezbrăcat forţat ca să vadă ce are între picioare.
Treptat, Igor a alunecat tot mai mult, ajungând un beţiv înrăit, să fure pentru hrană şi alcool. Iar în cele din urmă, să facă închisoare pentru crimă.
Eliberat în urmă cu câteva luni din detenţie, Igor Brumareţchi vrea să o ia încă odată de la început. Fără alcool şi crimă. „Pur şi simplu vreau să trăiesc”, a declarat Igor pentru Evenimentul Zilei.
Transsexual la ţară. Nataşa
Pe Natalia Ouş am cunoscut-o întâmplător cu vre-o 35 de ani în urmă, când am mers cu o prietenă la hram în Dubna. Aceasta mi-a prezentat-o pe Nataşa, vecină şi prietenă de copilărie.
Era o tânără scundă, tunsă scurt, îmbrăcată în haine bărbăteşti. Nu prea vorbăreaţă. Prietena mea mi-a zis atunci că Nataşa e cu stranietăţi, îi place compania băieţilor, se comportă ca un băiat şi chiar se bate ca un bărbat.
După reîntâlnirea de peste ani, Igor Brumareţchi ne-a povestit că niciodată nu s-a simţit bine în corp de femeie. „Îmi era rău. Atât de rău că îmi pierdeam cunoştinţa. Mă duceau pe la medicii. Analizele arătau că sunt perfect sănătos. Nu-şi dădeau seama că e de la hormoni”, îşi aminteşte Brumareţchi.
Intervenţia chirurgicală
Igor a muncit mult ca să-şi achite operaţiile de schimbare de sex. A fost ajutat de naşa de botez. Aceasta n-a avut copii şi a luat-o pe Nataşa sub protecţia sa. I-a dat bani şi i-a lăsat casa moştenire.
Igor a crescut şi animale. Plătind bani grei la traficanţi, a reuşit să ajungă în Grecia. Unde a muncit mai mulţi ani la rând. Iar după ce a strâns banii, a plecat la Moscova, unde i s-a făcut operaţia de schimbare a sexului.
Înainte de aceasta, a fost supus unei comisii speciale la Chişinău, care a constatat că Natalia Ouş are nevoie de operaţie de schimbare a sexului.
A urmat o perioadă de tratament hormonal. Apoi intervenţia de mastectomie. La cea de a doua operaţie i-au fost modificate organele genitale.
A plătit pentru tot în jur de 7000 USD.
„Mi-am revenit repede după fiecare operaţie. Dar nu au fost suficiente două operaţii. Mai este nevoie de una. Dar nu am mai avut bani. Sper să găsesc banii necesari şi să duc la bun sfârşit ceea ce am început cu mulţi ani în urmă”, a spus Brumareţchi.
Schimbarea identităţii şi al doilea botez
După operaţia de schimbare a sexului, Natalia Ouş şi-a perfectat noi acte de identitate. Şi-a ales prenumele Igor, pentru că-i plăcea. A renunţat la numele de familie Ouş şi a decis să devină Brumareţchi, după numele de familie a naşei de botez.
După ce a primit certificat de naştere nou, în anul 2000, Igor a primit pentru a doua oară în viaţa sa taina sfântului botez. De această dată, ca bărbat.
„Am decis să mă botez pentru că devenisem alt om. Mă născusem a doua oară. Eu sunt credincios. M-a ajutat naşa. Îl cunoştea pe preotul din satul vecin. El a slujit şi în Dubna. Era un preot foarte cumsecade. Eu m-am mărturisit, el cunoştea povestea mea. Tot el m-a cununat. Păcat că nu mai este printre noi”, a spus Igor.
Transsexual la ţară. Maria
Maria, o ucraineancă din regiunea Cernăuţi, a fost marea dragoste a vieţii lui Igor. Cu 15 ani mai în vârstă, mamă a trei copii, femeia a fost mai mulţi ani un sprijin pentru Igor.
Pe Maria a cunoscut-o în Grecia, înainte să-şi facă operaţia de schimbare a sexului. „M-a susţinut foarte mult. A venit la Moscova ca să stea cu mine după operaţie. Am construit cu ea o casă la Cernăuţi. Copiii îmi ziceau tată. Ne iubeam. Ne-am căsătorit civil şi religios”, îşi aminteşte Igor cu nostalgie.
Brumareţchi susţine că au divorţat din cauza banilor. Dar şi a soacrei care nu se putea împăca cu gândul că îi este ginere un transsexual.
„Eu munceam şi investeam toţi banii în construcţia casei, întreţinerea familiei. Dar aveam nevoie de a treia operaţie. Şi nu puteam să fac economii. Eu îi aminteam Mariei că am nevoie de operaţie. Însă ea începuse să o asculte mai mult pe mama ei.
Atunci am decis să ne despărţim. Ca să pot strânge bani pentru operaţie”, a dezvăluit Igor.
De la beţie la crimă
După divorţ, Igor a revenit în satul Dubna. Fără bani, fără un loc permanent de muncă, batjocurit de majoritatea consătenilor pentru că e transsexual, Brumareţchi a căzut în patima alcoolului. Degradarea a continuat, ajungând să fure din gospodăriile consătenilor.
Prima dată a ajuns la poliţie pentru că a furat un portmomeu din geanta unei femei la piaţa din Soroca. Banii i-a cheltuit pentru băutură.
A doua zi, fiind în stare avansată de ebrietate, Brumareţchi a venit la un consătean de al său. „Eram beat turtă. Am venit la el să cer să-mi întoarcă lucrurile. Electrocasnice aduse din Grecia. Nu ţin minte cum s-a întâmplat, cum ne-am certat. Dar l-am înjunghiat. Apoi am tăiat-o şi pe soţia sa.
Am chemat salvarea, le-a acordat primul ajutor. Medicul a spus că nu este niciun pericol şi a plecat. Apoi bărbatului i-a stat mai rău şi au chemat din nou salvarea. A decedat la spital. Nu am vrut să moară. Îmi pare rău”, a mărturisit Igor.
Dacă în dosarul pentru furt a scăpat de pedeapsă, fiind aplicată amnistia, pentru înjunghierea consăteanului Brumareţchi a fost condamnat la patru ani de închisoare.
Închisoarea
Pentru administraţia sistemului penitenciar din Republica Moldova executarea pedepsei de către Brumareţchi a fost o adevărată provocare. Mai întâi au format o comisie medicală specială. „M-au pus să-mi dau pantalonii jos. Nu puteau să se determine în ce fel de penitenciar să mă trimită: pentru bărbaţi sau pentru femei.
Le-am spus că sunt bărbat şi trebuie să stau în închisoare pentru bărbaţi. Apoi a venit la mine personal Liuba Jignea-Suveică, şefa de la administraţia penitenciarelor. Mi-a propus să-mi ispăşesc pedeapsa la Rezina. Dar eu am rugat să fiu dus la închisoarea de la Soroca. Mai aproape de casă. Oricum, nu a venit nimeni să mă viziteze”, povesteşte Brumareţchi.
Deţinutul transsexual a fost ţinut singur în celulă. În una din cele în care ceilalţi deţinuţi îşi ispăşesc pedepsele disciplinare. Pentru a fi protejat de ceilalţi deţinuţi. Deşi Igor susţine că nu a fost discriminat de cei care îşi ispăşeau pedeapsa. Dar de gardieni şi cei din administraţiaq închisorii.
„La început băieţii erau curioşi, mai făceau glume. Dar au fost înţelegători. Chiar îmi trimiteau de mâncare sau ţigări când primeau pachete de acasă.
În schimb, eu am fost deţinut în celule pentru carceră, de unul singur. Nu mi s-a permis să merg la biserică, activităţi sportive. Au minţit când au scris că îmi erau asigurate condiţiile şi dreptturile. Am vrut să învăţ o meserie. Nu mi-au refuzat. Dar mi-au îngrădit accesul. Am fost impus să fac cele mai murdare munci.
Făceam reparaţie într-o celulă, că imediat ce terminam, eram mutat în alta. Îşi băteau joc de mine oricând aveau chef. De exemplu, vine un gardian ca să mă ducă la medic şi îmi zice: „Hai la ginecolog!”. Cum credeţi că m-am simţit atunci?”, îşi aminteşte Brumareţchi.
Planurile lui Igor: „Vreau să trăiesc”
Igor Brumareţchi a fost eliberat din închisoare cu patru luni în urmă. A revenit în Dubna. Unde provocările îl pasc la orice pas. Îi este frică că va începe să bea din nou, să fure şi să ajungă la crimă. Şi sănătatea i s-a înrăutăţit. Are nevoie de tratament hormonal. Dar nu are bani.
Mai mult, este persecutat de executorii judecătoreşti să achite o amendă de 25000 de lei (cca 1250 de euro).
Doreşte să plece din sat. Undeva unde nimeni nu-i cunoaşte trecutul. Să-şi găsească un loc de muncă, să adune bani şi să-şi facă a treia operaţie: „Vreau să-mi înlătur neajunsurile rămase din viaţa trecută. Să-mi găsesc o femeie cu care să mă însor. Să fiu cu cineva la bătrâneţe. Nu vreau să fiu singur”.
Igor spune că îi este frică de iarna care vine: „Acum mă angajează oamenii cu ziua. Toamna mai fac eu câte 200 de lei pe zi. Dar nu ştiu ce am să fac la iarnă. Sunt gata să fac orice. Să mătur străzile şi să car gunoiul”.
Mai mult că nu are nicio meserie. În tinereţe a învăţat la o şcoală: de laborant, şofer şi tractorist. Dar actele de studii sunt pe numele lui Ouş Natalia. La fel, are probleme şi cu perfectarea documentelor pentru casa pe care i-a lăsat-o moştenire naşa de botez.
S-a adresat la GENDERDOC-M, organizaţie care apără drepturile LGBT+ din Moldova. I-au oferit un avocat care îi va reprezenta interesele în instanţă pentru că a fost discriminat n închisoare.
„Avocata mi-a zis că va trece ceva timp. Chiar ani. Pot să mor până atunci. Dar eu vreau să trăiesc!”, a declarat Igor Brumareţchi.
Cum comentează reprezentanţii LGBT+
Contactată de Evenimentul Zilei, Angelica Frolov, director executiv la GENDERDOC-M, a confirmat că Brumareţchi este beneficiar al organizaţiei respective.
„I-am pus la dispoziţie un avocat. Am contactat un centru medical care îi va face investigaţii gratuite. Acolo îl vor ajuta. Cu angajarea nu avem posibilitate, nu avem aşa proiect. Are probleme cu angajarea pentru că a stat la închisoare. Nu pentru că este transsexual. Este o organizaţie care îi ajută pe foştii deţinuţi să se angajeze în câmpul muncii şi să se reintegreze în societate”, a spus directoarea de la GENDERDOC-M.
Angelica Frolov a precizat că problema principală cu care se confruntă transsexualii din Repubica Moldova sunt lipsa hormonilor speciali. „Este vorba de steroizi. Dar s-a modificat legea şi producerea lor a fost interzisă.
Acum transsexualii care au suportat operaţii de schimbare a sexului, dar sunt mulţi în Republica Moldova, procură medicamentele necesare la negru. Este foarte costisitor pentru ei. Statul ar trebui să rezolve această problemă”, a spus Frolov.