Anca Țurcașiu a vorbit despre bărbatul care a făcut-o să sufere și cu care nu a putut rămâne împreună. Actrița a declarat că a plâns de multe ori din cauza acestuia.
Anca Țurcașiu și Gheorghe Gheorghiu au avut o relație timp de patru ani. Între ei exista o diferență de vârstă de 16 ani, dar nu s-a simțit niciodată. Actrița a povestit că au existat alte problemele în relația lor și că au fost multe momente în care a plâns pe stradă din cauza lui.
Anca Țurcașiu a declarat că a plecat din România pentru a-l uita pe Gheoghe Gheorghiu, care i-a adus multă suferință. Actrița a mai spus că acesta era nestatornic și rebel și că nu a mai suportat să fie mințită.
„Relația mea cu el a durat vreo 4 ani. Era o diferență de 16 ani intre noi, dar el si acum e un copil mare, și atunci era mult mai copil decât mine. A fost o poveste frumoasă, dar era nestatornic și rebel, mult prea nestatornic și rebel pentru cumințenia și rigoarea mea, mi-am dat seama la un moment dat. Și s-a terminat… Am suferit foarte mult, dar ăsta a fost și motivul pentru care am plecat în America, într-un turneu de o luna de zile, ca să scap și să uit de suferință, pentru ca mi se părea nedrept ce trăiesc. Mergeam pe strada și plângeam”, a mărturisit Anca Țurcașiu.
Nu l-a uitat nici după ce a plecat din țară
În America, Anca Țurcașiu l-a cunoscut pe Cristian Georgescu, cel care avea să îi devină soț, dar nu l-a uitat pe Gheorghe Gheorghiu. Vedeta a povestit că a găsit o casetă cu Gheorghe Gheorghiu chiar în momentul în care se afla la întâlnire cu noul partener.
„Și așa am rămas eu singură în mașină cu Cristi, pe scaunul din față. Și am mers nu știu câți kilometri și am stat de vorba și ne-am găsit un fir comun de a vedea lucrurile. Și, la un moment dat, ma roagă Cristi: Dă-mi și mie din torpedou ochelarii! Deschid torpedoul și ce crezi că-mi cade în mână?! O casetă cu Gheorghe Gheorghiu. Nu am avut aer cinci minute”, a mai spus Anca Țurcașiu pentru Cancan.