Bărbat din Alba, dat dispărut, găsit mort pe Transalpina, în mașina avariată. Video

Accident Transalpina. Sursa foto: Facebook/ Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont

Transalpina. Un bărbat din județul Alba a fost găsit mort sâmbătă, după ce mașina pe care o conducea s-a prăbușit într-o râpă de 200 de metri, de pe marginea Transalpina.

Bărbatul a fost declarat dispărut încă de vineri seară, iar familia sa alertase autoritățile că intenționa să își pună capăt zilelor.

Un bărbat din Alba s-a sinucis pe Transalpina

Sâmbătă, salvamontiștii din Gorj au fost chemați să recupereze corpul bărbatului, găsit într-o prăpastie din zona Pasul Urdele-Cărbunele.

„Au intervenit salvamontiştii aflaţi în serviciul de tura operativa din Baza Salvamont Rânca, cu două ambulante Salvamont,  dar, din păcate, ajunşi la faţa locului au constatat ca victima era decedată de mai multe ore, cu siguranţă din timpul nopţii, şi avea traumatisme foarte mari , incompatibile cu viaţa.

După efectuarea cercetărilor de către Poliţie,  salvamontiştii vor recupera trupul victimei şi îl vor transporta pana în locul de unde poate fi preluat de Institutul de Medicină Legală”, a transmis Dispeceratul Naţional Salvamont.

Reprezentanții instituției au afirmat că trupul neînsuflețit a fost găsit aruncat din vehicul în prăpastia de 200 de metri adâncime de pe Transalpina. Aceștia au confirmat că victima este bărbatul dat dispărut încă de vineri.

Bărbatul a vrut să se sinucidă

Conform primelor investigații, incidentul de pe Transalpina ar fi avut loc în cursul nopții trecute, iar anchetatorii suspectează că nu este vorba despre un simplu accident, ci despre o sinucidere. Bărbatul nu a lăsat însă niciun bilet de adio.

Un turist aflat în zonă a fost cel care a observat mașina distrusă și a alertat imediat autoritățile la 112.

Transalpina. Sursa foto: Pixabay

Accident cu trei răniți, pe Transalpina

Acum două săptămâni, trei persoane au fost rănite într-un accident pe Transalpina, după ce un autoturism a derapat într-o curbă și s-a lovit de un podeț.

Salvamontiști, paramedici și personalul medical de la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj au intervenit rapid pentru a oferi îngrijiri medicale victimelor.

Accidentul rutier s-a produs la aproximativ cinci kilometri de Novaci, unde șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului.