Președintele american Barack Obama a declarat într-un interviu acordat unui post de televiziune că protestele de la Ferguson îi aduc aminte de experiențele sale din adolescență, fără a oferi însă detalii, chemând americanii să lupte împotriva rasismului „înrădăcinat în toată societatea”.
Primul lider afroamerican al Statelor Unite a explicat că mărturiile unor activiști din Ferguson pe care i-a primit la Casa Albă zilele trecute și care i-au vorbit despre controale discriminatorii pe stradă din partea poliției, i-au adus aminte de tinerețea sa. „M-am dus cu gândul la experiența mea când aveam 17, 18, 20 de ani”, a declarat Obama.
El a mai declarat că eradicarea rasismului în SUA nu se poate face decât în mod progresiv, recomandându-le tinerilor să “fie perseverenţi” în lupta împotriva discriminării.
El a vorbit despre manifestaţiile ce continuă în mai multe oraşe din ţară de două săptămâni şi în cursul cărora mii de persoane au condamnat uciderea mai multor persoane de culoare de către poliţişti albi.
“Această problemă nu poate fi rezolvată de pe o zi pe alta. Este un lucru profund înrădăcinat în societatea noastră, profund înrădăcinat în istoria noastră”, a declarat Obama într-un interviu pentru postul de televiziune Black Entertainement Television (BET), ce se adresează mai ales unui public afroamerican.
În acest interviu, difuzat aseară, preşedintele a insistat asupra necesităţii de a avea răbdare în lupta împotriva rasismului. “Trebuie să fim perseverenţi pentru că, în mod tipic, progresul se realizează în etape”, a spus şeful statului.
“Când vorbim despre lucruri care sunt atât de înrădăcinate precum rasismul sau discriminarea, în toată societatea, trebuie să fim vigilenţi, dar trebuie să recunoaştem şi că este vorba despre o problemă veche”, a continuat Obama, recunoscând că şi “conştiinţa unei ţări are nevoie din când în când să fie zdruncinată pentru a se trezi”.
În opinia sa, situaţia s-a îmbunătăţit în cursul ultimilor cincizeci de ani, chiar dacă tensiunile persistă.
“Dacă vorbiţi cu părinţi, bunici, unchi, vă vor confirma că lucrurile stau mai bine. Nu sunt perfecte în anumite cazuri, dar sunt mai bune”, a conchis liderul de la Casa Albă.