Barack Obama a semnat un ordin special pentru uciderea lui Anwar al-Awlaki, cetăţean american

Preşedintele american Barack Obama a semnat un ordin special prin care a autorizat uciderea unui cetăţean american fără un proces prealabil. Este vorba despre Anwar al-Awlaki, liderul organizaţiei al-Qaida din Yemen, eliminat luna trecută de o dronă a CIA.

Potrivit New York Times, ordinul, semnat încă de anul trecut, justifică asasinarea teroristului în condiţiile în care legislaţia federală interzice astfel de practici. Documentul a fost finalizat după luni de zile de dezbateri şi consultări cu experţi în drept şi a fost în final redactat astfel încât să se plieze doar pe cazul Awlaki şi să nu dea naştere la o nouă doctrină în baza căreia orice american suspectat a fi terorist să poată fi eliminat.

Mai multe organizaţii au avertizat într-adevăr, după asasinarea lui Awlaki, născut în statul american New Mexico, că operaţiunea crează un precedent juridic periculos. În consecinşă, administraţia Obama a refuzat să confirme sau să discute despre rolul său în eliminarea teroristului luna trecută.

Documentul de 50 de pagini argumentează că Anwar al-Awlaki poate fi ucis pentru că este implicat într-un război dus de al-Qaida împotriva Statelor Unite şi prezintă un risc ridicat la adresa cetăţenilor americani.

Moartea sa este dorită şi pentru că autorităţile yemenite fie nu pot, fie nu vor să îl elimine, se mai arată în textul pregătit de experţii Departamentului Justiţiei, dar la care au contribuit şi cei ai Pentagonului, Departamentului de Stat, Consiliului Naţional de Securitate şi serviciilor secrete.

Surse de la Washington au dezvăluit însă pentru New York Times că Awalaki fusese plasat pe lista teorriştilor ce trebuiau eliminaţi încă din decembrie 2009, când un nigerian instruit de liderul al-Qaida din Yemen a încercat să arunce în aer un avion de pasageri care circula pe ruta Amsterdam-Detroit. Ordinul special nu fusese încă pregătit şi nici semnat de Obama în acel moment.