Banii și faima nu aduc fericirea. Johnny Depp trăiește o uriașă dramă. Propria soră i-a făcut praf averea

Banii și faima nu aduc fericirea. Johnny Depp trăiește o uriașă dramă. Propria soră i-a făcut praf averea

Un fost angajat al managerilor celebrului actor american Johnny Depp susține că acesta habar n-are pe ce se duc propriile finanțe și că sora sa ar cheltui sume exorbitante fără ca superstarul să bănuiască măcar.

Aceste afirmații au fost făcute în cadrul procesului pe care Depp l-a intentat foștilor săi manageri-contabili Robert și Joel Mandel, acuzând că firma acestora, The Management Group (TMG), ar fi cheluit cel milioane de dolari aiurea, producându-i pagube uriașe și chiar datorii. Actorul dorește să obțină, în urma acestei acțiuni, 25 de milioane de dolari, scrie Hollywood Reporter.

„Nu cred că Johnny era informat regulat și în detaliu despre situația sa financiară. Din câte știu, nu-i erau trimise niciun fel de documente în acest sens”, a precizat Janine Rayburn, fosta angajată a TMG, într-o declarație depusă la dosarul acestui caz.  Rayburn a mai dezvăluit și că sora actorului, Christi Dembrowski, cheltuia sume colosale din banii lui Depp și că, de regulă, Robert Mandel evita să-i ceară socoteală pentru că se temea de ea.

Dembrowski are o relația extrem de apropiată cu fratele său superstar, fiind chiar șefa casei de producție a acestuia. Se pare că ea i-ar fi recomandat compania pe care acum Depp o acuză că i-ar fi golit conturile.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rayburn pune că TMG i-ar fi permis lui Dembrowski să folosească banii lui Depp pentru o serie de cheltuieli personale fabuloase, printre care și nunta fiicei și numeroase vacanțe exotice. Când a fost întrebată de companie dacă are acordul lui Depp să facă asta, sora a răspuns răspicat: „banii mei sunt și ai lui. Banii lui sunt și ai mei”.

Depp a renunțat la serviciile companiei lui Mandel în 2016 când a aflat că are datorii de peste 40 de milioane de dolari.