Bani în plus la pensie! Vestea aşteptată de milioane de români. S-a dat ordin în Guvern

sursa: arhivă EVZ

Ministrul Muncii a declarat că voucherele vor ajunge acasă odată cu pensia și a explicat ce alimente se pot cumpăra. Marius Budăi a mai spus că salariul minim pe economie nu se mărește acum și că nici nu poate spune când și dacă pensiile vor mai fi indexate în acest an.

România trebuia să ia în continuare măsuri pentru ca economia ca să nu intre în recesiune. „Există riscul unei crize economice la nivel mondial, România este parte, economiile sunt interconectate. Uitați-vă ce se întâmplă în Ucraina. Avem societăți comerciale care sunt în risc pentru că lanțurile de aprovizionare au fost întrerupte. Trebuie să ne gândim la mediul de afaceri dar și la acele categorii vulnerabile de cetățeni, să nu le lăsăm la marginea societății. Aceste măsuri acum au venit pentru a sprijini cetățenii împotriva acestui val de scumpiri. Cu siguranță, de la 1 iunie, măsurile pentru categoriile vulnerabile vor intra în vigoare“, a declarat Marius Budăi, ministrul muncii la Interviurile digi24.ro.

Când vin voucherele

Potrivit ministrului muncii, voucherele vor fi aduse acasă odată cu pensia.  Am să dau un exemplu. Dacă cineva încasează pensia în data de 10 prin factorul poștal, exact în aceeași zi va încasa și acel voucher. Ele se acordă o dată la două luni. Ne gândim să nu punem părinții și bunicii noștri inutil pe drumuri. Nu trebuie să depună cerere nicăieri, nu trebuie să facă nimic. Am solicitat de la prima implementare a pachetului social ca cetățenii să nu fie puși pe drumuri.

Putem să achiziționăm din orice magazin. Ne-am gândit în primă fază la șase produse de bază: carnea de pui, uleiul, orezul, cartoful, pâinea. Dar până scriem documentul final vom vedea pentru că suntem în dezbateri acum. Mie îmi place să merg în piețe, în magazine să mă întâlnesc cu oameni, și mi-au mai spus să nu limităm la anumite alimente, dar să avem acea structură de bază formată din ulei, orez, carne. Pentru magazine, este același traseu ca la tichetele de masă, nu se acordă rest.

Pentru bani au fost discuții cu Comisia Europeană. Prima tură de vouchere o vom da în iunie de la bugetul de stat, urmând să putem recupera acei bani de la Uniunea Europeană“, a declarat Marius Budăi.

Buget mai mare pentru pensii

Ministrul Muncii nu renunță nici la modificarea procentului alocat pensiilor prin PNRR. „Este un procent nerealist acel 9,4%. Noi nu vrem să scoatem reforma pensiilor de acolo, deși foarte mulți din specialiși ne cer acum să nu renunțăm la legea 127. Oricine poate să folosească expresia de pensii speciale oricând dorește, dar tu ca specialist când știi că din punct de vedere juridic nu există acest termen nu poți să îl scrii într-un document oficial.

Din cauza acestei formule s-a înțeles că în acel procent de 9,4% trebuie să intre toate pensiile speciale și militare și restul. Ceea ce noi avem acum, ne costă 8,1% din PIB în această lună doar pensiile pe contributivitate, avem 1,2 % - pensiile militare și ordine publică și celelalte pensii pe alte legi la 1,3%. Iată că suntem deja acum la 9,3-9,4%. Un alt jalon spune că „rezolvarea inechităților”. Dacă noi deja suntem la 9,4, unde mai rezolvăm inechitățile din sistem“, a mai spus Mariua Budăi.

Fără promisiuni

Marius Budăi a mai declarat că momentan nu va fi mărit salariul minim pe conomie și nici nu poate promite noi majorără la pensii. „Suntem într-o situație în care nu trebuie să producem dezechilibre. Am ținut foarte mult și țin la dialogul social. La dialogul cu patronatele, au solicitat această măsura: ca cei care își permit să dea măriri de salarii să o facă și noi statul să nu percepem taxe pe acea majorare în limita a 200 de lei. De când se aplică? Suntem în lucru, noi sperăm cât mai devreme, zile sau săptămâni, nicicum mai târziu de o lună.

Vreau să sparg acel procent de 9,4% că altfel nu pot rezolva inechitățile, nici să vorbim de majorări. Am avut o majorare la pensie în ianuarie, și cu siguranță este o prioritate pentru noi. Vrem să construim ca în viitor să putem majora pensiile. Dar nu sunt eu acea persoană care să anunț ceva pe ce nu am nicio bază. Nu o să dau o speranță pe care nu o putem îndeplini“, a mai spus ministrul Muncii.

Săgeți către opoziție

Marius Budăi a criticat și opozanții pachetului de măsuri luate de Guvern. „Partidele din opoziție, care sunt alea? Partidele care au fost la ministerul Fondurilor Europene și i-au condamnat la sărăcie pe bunicii noștri până în 2070. În opoziție trebuie să faci o opoziție constructivă. Uitați-vă la un ministru care a mai fost și în 2016 la fonduri europene și i s-a spus ministrul „zero”. Acum i-aș spune ministrul „-9,4” pentru că a condamnat la sărăcie și viitoarele generații de pensionari. N-am făcut niciodată atac la persoană.

Eu cred că trebuie să comentăm faptele noastre. Nu ne lăudăm cu acest pachet de măsuri, doar îl prezentăm public. Cu siguranță, sumele ar fi trebuit să fie sumele mai mari. Nu vrem să dezechilibrăm mai mult economia decât este “, a mai spus ministrul muncii.