Departamentul de Luptă Anti-Fraudă cercetează corectitudinea unui proiect în valoare de 38 de milioane de euro, din care a făcut parte și Academia Națională de Informații a SRI, dar și diverse firme care au conexiuni cu Serviciul sau cu fosta Securitate.
O investigație publicată de Rise Project acuză că doar un euro din cinci alocați celui mai mare proiect european pentru combaterea și monitorizarea violenței domestice, proiect în valoare totală de 38 de milioane de euro, a ajuns la victime.
„Restul banilor s-au topit pe traseul firmelor implicate în proiect – pe sisteme IT, salarii, renovări, conferințe și studii, după cum reiese din analiza programului “Start – O viață de calitate în siguranță!”, inițiat de Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) și derulat în octombrie 2014 – decembrie 2015”, se mai arată în ancheta Rise Project.
Agenția pentru Egalitate de Șanse, o instituție înființată pe vremea când premier era Victor Ponta, a inclus în acest proiect 4.000 de femei, victime ale violenței domestice din toată țara. S-au cheltuit, astfel, aproape opt milioane de euro pe asistență socială, cursuri de formare profesională și ajutoare financiare de câte 6.000 lei fiecare.
Doar că, acuză oamenii din localitățile în care a funcționat proiectul, alegerea beneficiarelor s-a făcut „cu șmecherii multe”. Există o investigație a procurorilor cu privire la un eventual fals în declarații; mai precis, mai multe femei au fost acuzate că au mințit că sunt victime ale violenței domestice pentru a fi incluse în proiect și a beneficia de cei 6.000 de lei.
Lucrurile au mers atât de departe încât, la Valea Călugărească, în județul Prahova, din 29 de femei câte au beneficiat de proiect, cel puțin șase sunt angajate ale primăriei.
O altă problemă ar fi, potrivit autorilor investigației, aceea că o singură companie, Societatea Civilă Profesională de Asistență Socială “Cristian Roșu și Asociații”, a obținut toate cele opt contracte, în valoare de 1,77 milioane de euro, pentru consiliere.
„Consiliul [Național de Soluționare al Contestațiilor] a descoperit, printre altele, că firma câștigătoare se angajase să presteze peste 210.000 ore de consiliere, în șapte luni, cu ajutorul a doar 36 de asistenți sociali. Ceea ce era imposibil. Firma putea presta doar 20 la sută din serviciile sociale, dar urma să încaseze, pentru fiecare asistent, aproape 7.000 de euro lunar. Ceea ce, în opinia CNSC, “este nejustificabil și vădit nereal”. Atribuirea contractelor a fost, prin urmare, anulată. ANES a găsit însă o rezolvare rapidă pentru problema asistenței sociale a victimelor. A dat toate cele opt contracte celor de la “Cristian Roșu și Asociații”, fără licitație, prin negociere directă”, mai scriu jurnaliștii Rise Project.
O altă componentă a programului era înființarea unui mecanism informatizat de intervenție, monitorizare și prevenire a violenței domestice și traficului de persoane, numit SIRMES, cu un buget de 5,27 mil. euro. Contractul a fost atribuit fără licitație companiei Bion Advanced Support Team SRL, despre care autorii spun că are vechi relații de afaceri cu Teamnet Internațional, compania controlată de deputatul Sebastian Ghiță. Doar că banii s-au dus, dar serviciul nu funcționează.
Implicarea SRI. Soția generalului Coldea - 11.000 de euro
„Serviciul Român de Informații (SRI), prin două instituții auxiliare, a fost implicat direct în proiect. La Academia de Informații și la regia comercială a serviciului (RASIROM) au ajuns aproape 2,5 milioane de euro. Cu acești bani, o mie de angajați din instituțiile statului au devenit “experți în egalitate de șanse”. Agenția de Egalitate a cerut din start “o universitate publică în domeniul militar, de informaţii, de ordine publică şi de securitate naţională”, mai scriu cei de la Rise Project.
„Direct, au fost implicați 20 de angajați ai Academiei, iar plățile către ei au cumulat puțin peste 46.000 euro. Alți profesori asociați ai ANIMV și angajați din SRI au fost plătiți separat în proiect. Printre ei, Ioana Dorina Coldea, soția prim-adjunctului SRI Florian Coldea. Ioana Coldea, angajată în SRI și doctor în psihologie, a încasat aproape 11.000 de euro pentru cele șase luni în care a fost expert în proiect. Acești bani figurează, de altfel, și în declarațiile de avere ale soțului ei”, mai precizează autorii.
„Au mai primit bani și foștii purtători de cuvânt ai SRI, Marius Bercaru și Sorin George Sava, dar și alți angajați din sistem, cum ar fi: Antonio Marius Rebegea, Florin Buștiuc, publiciști în revista Intelligence a serviciului. Sau Dănuţ Alexandru Mazăre, directorul Centrului Național de Modelare și Simulare în Intelligence.
Pentru ca experții în intelligence să poată instrui cele peste 1.000 de persoane în “egalitate de șanse”, Academia a achiziționat un nou sistem informatic. Format dintr-o platformă de e-learning și una de analiză a bazelor de date, softul a fost numit SIA și a costat 1,76 milioane euro. Achiziționarea lui a presupus o altă licitație la care, însă, a participat o singură firmă. Se numește ASSECO SEE și, evident, a obținut contractul.
Întreaga investigație poate fi citită AICI