Băncile şi casele de pensii din Grecia, care deţin obligaţii emise de stat, sunt pregătite să participe la procesul de rostogolire a datoriei, propus de Banca Centrală Europeană (BCE), după cum a declarat, astăzi, ministrul elen de finanţe, Evangelos Vanizelos, citat de AFP.
"Este limpede că există o disponibilitate în rândul deţinătorilor greci de titluri ale datoriei publice greceşti, dar şi în cel băncilor şi caselor de pensii, ca să participe la această procedură" de la Viena, a declarat Evangelos Vanizelos, la o conferinţă de presă.
"Încurajăm băncile elene să participe la acest proces", a mai adăugat demnitarul.
"Iniţiativa de la Viena", amintită în cadrul noului plan de ajutorare a Greciei şi căreia i s-a alăturat Germania, a făcut ca, în 2009, mai multe bănci să sprijine statele din Europa de Est aflate în dificultate.
În martie 2009, cele mai importante nouă bănci străine ce activau în România şi-au luat angajamentul să îşi păstreze activitatea în această ţară şi, la nevoie, să îşi capitalizeze sucursalele locale, pentru a evita o scurgere de capitaluri ce ar fi fost fatală economiei naţionale.
Conform iniţiativei de la Viena, creditorii se angajează să îşi păstreze expunerea pe ţara respectivă. La fiecare termen scadent, ei răscumpără o valoare a titlurilor egală cu cea care tocmai le-a fost rambursată.
În acest fel, s-ar amâna succesiv scadenţele datoriei greceşti, evitându-se un incident de neplată, ceea ce ar însemna intrarea ţării în incapacitate de plată.