Băncile nu mai pot păcăli clienții. Decizia CJUE schimbă totul

Decizie. Sursa foto: pixabay

Băncile sunt obligate să returneze o parte din comisionul de acordare a creditului în anumite condiții. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis într-un caz din Polonia că un client are dreptul la o rambursare parțială a comisionului pentru acordarea unui credit ipotecar, după ce acesta a rambursat anticipat creditul.

Cu alte cuvinte, dacă plătiți creditul în întregime mai devreme, puteți solicita rambursarea comisioanelor impuse de bancă de la data plății până la finalul contractului.

Cu o singură condiție: ca banca să nu fi informat clar clientul cu privire la dependența comisionului de durata contractului.

Creditorul trebuie să furnizeze informații corecte

Consumatorul nu poate fi penalizat pentru lipsa de informații pe care creditorul este obligat să le furnizeze clientului său. Astfel, chiar dacă un comision a fost plătit integral la încheierea contractului, acesta poate fi rambursat parțial dacă acest comision este dependent de durata contractului.

Cât privește calculul sumei pe care banca trebuie s-o returneze, Curtea a subliniat că legea UE nu impune o metodologie specifică și deci această sarcină la latitudinea instanțelor naționale.

”Curtea observă de asemenea că dreptul Uniunii nu impune o metodă de calcul specifică pentru a se determina cuantumul reducerii costului total al creditului. Revine instanței naționale sarcina de a se pronunța cu privire la acest aspect prin utilizarea unei metode adecvate care să asigure o protecție ridicată a consumatorilor”, transmite CJUE.

Credit. Sursa foto: pixabay

Băncile, obligate să fie transparente

De exemplu, în cazul unui credit ipotecar rambursat integral în 19 luni dintr-un total de 360 de luni, clientul poate solicita rambursarea comisionului aferent celor 341 de luni rămase, conform avocatnet.

Pentru România, decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene este foarte importantă, având în lipsa de transparență din partea creditorului cu privire la comisioanele de creditare.