Ministrul Finanțelor, pus la colț în PSD. Explodează scandalul mecanismului prin care băncile fentează statul
- Ionel Dancu
- 4 august 2017, 13:02
Președintele comisiei senatoriale pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, Eugen Teodorovici, a declarat vineri, pentru EVZ, că anunțul ministrului de Finanțe, Ionuț Mișa, privind căruia "băncile, în proporţie de 70%, nu plătesc impozit pe profit" în România are la origine prevederi legislative pe care instituțiile bancare le pot specula în voie.
"Băncile, în proporţie de 70%, nu plătesc impozit pe profit. Anul trecut, din 46 de unităţi bancare, 31 au declarat pierderi însumând 9,8 miliarde de lei. În ultimii cinci ani, doar 15 bănci au plătit impozit pe profit, şi am inclus aici şi băncile care au plătit doar într-un singur an din cei cinci“, a declarat joi seară, într-o emisiune televizată, ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa.
EVZ l-a întrebat pe Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanțe în cabinetul Ponta și actual lider al comisiei senatoriale responsabile cu activitatea bancară, cum vede acest fenomen.
"Întrebați-l pe dl Mișa dacă a fost cumva șeful marilor contribuabili din ANAF și dacă a făcut vreo propunere de schimbare a sistemului către orice ministru de Finanțe. Declarații din acestea de luptători eu m-am săturat. De când e ministru a avut vreo acțiune concretă de forță în sistem? Aș vrea să văd mai puțină vorbă și mai multă acțiune. Orice companie, bancă, multinațională, acționează în baza unei legi existente. Deci fac ce le permite legislația. Aș fi vrut să văd niște măsuri concrete, nu doar vorbe", a declarat Teodorovici, fost ministru de Finanțe în cabinetul Ponta.
Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor, a fost șeful direcției din ANAF care s-a ocupat cu colectarea taxelor și impozitelor de la cei mai mari contribuabili din România, adică bănci, multinaționale și companii asemănătoare.
- Ionuț Mișa a explicat joi seara care este mecanismul folosit de bănci pentru evitarea impozitării profitului: „De exemplu, banca din România se împrumută de la o bancă-mamă cu dobânzi cuprinse între 14,6% şi 19%, apoi acordă în ţară credite cu dobânzi mult mai mici, ieşind astfel pe pierdere în mod artificial. Dar noi am intervenit şi am sancţionat astfel de practici, utilizate prin intermediul preţurilor de transfer, nu le-am recunoscut aceste pierderi şi am emis decizii de impunere. Am calculat inclusiv penalităţi de întârziere la aceste plăţi şi le-am transmis că nu e OK să practice astfel de operaţiuni“
„Am îndrăznit să atacăm şi să efectuăm controale la bănci. Unul dintre controale s-a finalizat. La una dintre băncile din România s-a finalizat prin a diminua pierderea fiscală de 650 de milioane de lei şi a stabili suplimentar de plată 104 milioane de lei. Această pierdere era artificial creată şi prin acest control am reuşit să scoatem la suprafaţă 650 de milioane plus alte 104 milioane. Diminuându-se pierderea, în anii următori acea bancă va plăti impozit pe profit. Nu va mai compensa impozit pe profit cu pierderile anterioare. Sunt companii care plătesc impozit pe profit cât plăteşte o bancă comercială“, a adăugat acesta.
Ionuţ Mişa a evitat să dea publicităţii numele băncilor despre care spusese că evită plata impozitului pe profit, invocând secretul fiscal.