Opt bănci au fost acuzate de către Autoritatea antitrust a Uniunii Europene de formarea unui cartel în domeniul tranzacționării bondurilor guvernamentale din zona euro.
Numele celor opt bănci nu au fost date publicităţii.
Unii traderi ai băncilor au schimbat informaţii sensibile din punct de vedere economic şi au coordonat strategii de tranzacţionare a bondurilor denominate în euro, în special prin camere virtuale online, a precizat Comisia Europeană.
Companiile care încalcă reglementările UE pot primi o amendă de până la 10% din cifra lor globală de afaceri.
„Comisia Europeană apreciază că cele opt bănci au format, în perioada 2007 - 2012, un cartel menit să distorsioneze concurenţa când achiziţionau şi tranzacţionau bonduri guvernamentale europene. Traderii angajaţi de bănci au schimbat informaţii sensibile din punct de vedere economic şi au coordonat strategii de tranzacţionare a bondurilor. Aceste contacte ar fi avut loc în special, dar nu exclusiv, prin camere virtuale online”, se arată într-un comunicat al executivului comunitar.
Comisia Europeană a arătat că aceste acuzaţii nu implică faptul că în zona euro practica generală este comportamentul anticoncurenţial, iar perioada 2007 - 2012 a fost una de intensă activitate în domeniul tranzacţionării bondurilor guvernamentale din zona euro, unele guverne având dificultăţi cu serviciul datoriei.
În decembrie, CE a avertizat patru bănci că este posibil să fi încălcat reglementările UE privind concurenţa, în condiţiile în care Executivul comunitar investighează posibila formare a unui cartel pe piaţa tranzacţionării bondurilor.
Executivul comunitar nu a nominalizat băncile implicate, dar Deutsche Bank, Credit Agricole şi Credit Suisse au dat publicităţii comunicate în care susţin că vor coopera la această anchetă, informează Agerpres.