Banca Mondială, previziuni privind evoluția economiei românești. Ce se va întâmpla și la nivel global

Economia românească a înregistrat în 2023 un avans de 1,8%, cu 0,8 puncte procentuale mai puţin decât se estima anterior. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Economia românească a înregistrat în 2023 un avans de 1,8%, cu 0,8 puncte procentuale mai puţin decât se estima anterior. Informațiile au fost prezentate în urma celui mai recent raport privind „Perspectivele Economice Globale" (Global Economic Prospects), publicat, marţi, de Banca Mondială.

A fost publicat cel mai recent raport al Băncii Mondiale privind „Perspectivele Economice Globale" (Global Economic Prospects). Banca Mondială arată că economia mondială va încetini pentru al treilea an consecutiv.

Economia românească avansează sub estimările inițiale

Economia românească a înregistrat în 2023 un avans de 1,8%. Această cifră este cu 0,8 puncte procentuale mai mică decât se estima anterior. Au fost revizuite în jos şi estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2024 şi 2025.

Pentru perioada menționată anterior, creșterea reală a PIB-ului ar urma să fie de 3,3%, respectiv 3,8%. Comparativ, în luna iunie a anului trecut, Banca Mondială prognoza pentru România o creştere de 3,9% în 2024 şi de 4,1% în 2025.

La nivel mondial, Banca Mondială a avertizat, marţi, că în 2024 economia mondială va încetini pentru al treilea an consecutiv.

Cifre îngrijorătoare la nivel mondial

Instituţia prognozează că Produsul Intern Brut mondial va înregistra un avans de 2,4% în acest an. PIB-ul a avut o creştere de 2,6% în 2023. În 2022% a fost de 3%, iar în 2021 de 6,2%. Atunci a avut loc o revenire după terminarea pandemiei.

Asta ar face creşterea economică mondială înregistrată în perioada 2020 - 2024 mai slabă decât cea consemnată în anii din preajma crizei financiare globale 2008 - 2009. De asemenea, situația este mai slabă și față de criza financiară asiatică din anii '90 şi a încetinirii de la începutul anilor 2000, a declarat adjunctul economistului şef de la banca Mondială, Ayhan Kose.

Creşterea din acest an ar urma să fie cea mai slabă de după criza financiară din 2009, subliniază Banca Mondială.

Raportul publicat marţi de Banca Mondială prognozează că în 2025 avansul economiei mondiale va accelera până la 2,7%

În acest condiţii, obiectivul Băncii Mondiale de a elimina sărăcia extremă până în 2030 pare a fi imposibil de atins. Activitatea economică este ţinută pe loc de conflictele geopolitice:

„În absenţa unei modificări majore de direcţie, deceniul 2020 va intra în istorie drept deceniul oportunităţilor irosite", a avertizat economistul şef al Grupului Băncii Mondiale, Indermit Gill.

Banca Mondială precizează că o modalitate pentru stimularea creşterii economice, în special în ţările emergente şi în curs de dezvoltare, ar fi accelerarea investiţiilor anuale de aproximativ 2.400 miliarde de dolari necesare pentru a face tranziţia la energia curată şi adaptarea la schimbările climatice.

Instituţia financiară a studiat efectele unei accelerări a investiţiilor cu cel puţin 4% pe an şi a descoperit că impulsionează creşterea veniturilor per-capita, producţia în sectoarele manufacturier şi serviciilor şi, totodată, îmbunătăţeşte poziţia fiscală a ţărilor. Însă, astfel de accelerări cer reforme comprehensive, inclusiv reforme structurale pentru a majora comerţul şi fluxurile financiare transfrontaliere, precum şi îmbunătăţiri în domeniile politicilor fiscale şi monetare.