Bănățenii pierd posibilitatea mai mult zboruri IEFTINE spre Europa. O mare companie low-cost își închide baza aeriană și anulează curse

Bănățenii pierd posibilitatea mai mult zboruri IEFTINE spre Europa. O mare companie low-cost își închide baza aeriană și anulează curse

Ryanair își închide baza de la Timișoara, motivând că aceasta nu se justifică economic. Prin urmare, dispar câteva zboruri, care în perioada de când au fost lansate, nu au avut un grad de ocupare mai mare de 70%. Există și o veste bună: comapnia lowcost va continua să efectueze zboruri spre București.

”Menționăm că această decizie este una strict comercială, determinată de nerentabilitatea acestor curse cu un grad redus de încărcare și/sau de tarifele mici de călătorie practicate”, transmit oficialii Aeroportului Timișoara care, în ultimele luni, a informat opoinia publică cu privire la creșterile constante ale numărului de pasageri.

”Pentru Aeroportul Timișoara este o pierdere faptul că două destinații nu se vor mai regăsi în programul de vară, respectiv Dusselodorf și Berlin, însă aceste curse nu au reușit să asigure un ”grad de încărcare” în avion mai mare de 70%. Toate companiile aeriene funcționează după principiile economiei de piață, respectiv eficiență și profitabilitate. Destinațiile Londra, Frankfurt și Bruxelles la care compania Ryanair va renunța din 26.03.2018, sunt operate și de alte companii aeriene (Londra și Bruxelles de compania Wizzair, Frankfurt Hahn de Wizzair și Frankfurt am Main - Lufthansa), astfel încât pasagerii vor putea călători in continuare spre aceste destinații”, mai spun cei de la AIT.

Destinațiile București și Milano-Bergamo vor fi în continuare operate și de compania aeriană Ryanair (în paralel cu compania Tarom pentru București, și Wizazair – pentru Milano-Bergamo). Este de interes faptul ca Aeroportul Bergamo este un nod aerian pentru Ryanair și în consecință pe ruta Timișoara-Bergamo pasagerii pot sa se transfere pe zeci de destinații operate tot de Ryanair în Europa și nu numai. ”Dorim să îi asigurăm pe pasageri că purtăm constant discuții cu operatori aerieni pentru a identifica rute aeriene eficiente din Timișoara, așa cum am făcut de altfel și cu Ryanair (care în septembrie 2016 a deschis prima bază din România la Timișoara), dar, considerăm că este necesară o implicare mai susținută a operatorilor de turism locali, a instituțiilor publice locale, a operatorilor de evenimente culturale, sportive și muzicale, pentru a face atractivă regiunea Banat și în consecință să fie disponibile mai multe zboruri, spre destinații cât mai diferite și mai mulți pasageri”, transmite Dan Idolu, directorul AIT.

Ne puteți urmări și pe Google News