În calendar, pe 20 decembrie, este Sf. Sfinţit Mc. Ignatie Teoforul. Înainteaprăznuirea Naşterii Domnului.
Tradiţional, Ignatul, Crăciunul ţiganilor, Înătoarea.
Cu circa două zile înaintea solstiţiului de iarnă, Ignatul reprezintă urma unei vechi şi importante sărbători, probabil a anticei religii paneuropene.
Considerat astăzi numai sub aspectul gastronomic al "sacrificării" (conforma regulilor europene, sau...nu) porcilor, Ignatul era „ziua în care trebuie să vezi neapărat sânge”. (Olteanu)
Originar, o zi a jertfelor către Soare, ca acesta să se întoarcă, să crească pe bolta cerească şi să aducă din nou căldura şi bunăstarea. Oamenii din cele mai vechi timpuri au avut surprinzătoare cunoştiinţe despre mersul corpurilor cereşti, pentru că această cunoştere le garanta supravieţuirea, stabilirea calendarului, datele de vânătoare, de semănat, cunoaşterea datelor inundaţiilor şi a ploilor.
În Sumer, unde a început istoria, se credea că Soarele, Luna şi planetele sunt chiar zeii cei puternici, sau o reprezentare elaborată a lor, ochii, care nu clipeau, ai zeilor. Aşa că şi calculul şi interpretarea „semnelor de pe cer” era esenţială, pentru că descifra voinţa şi porunca zeilor. Era, evident, vorba despre Astrologie, prima religie şi cea mai înaintată ştiinţă, pe atunci.
La începutul istoriei jertfele erau umane. Era o mare cinste să fii jertfit! De exemplu, dacii selectau pe cei mai buni, mai curajoşi, mai curaţi şi mai frumoşi dintre ei pentru a fi „aruncaţi în suliţe” ca soli către Zamolxe. Creşterea Soarelui pe bolta cerească era un semn că jertfa a fost acceptată şi legământul dintre oameni şi zei va mai dura un an de zile.
Treptat jertfa umană a fost înlocuită cu diferite animale. Porci şi cocoşi. Sau găini. Cocoşi. De culoare neagră. Pentru că întunericul trebuie jertfit ca să crescă ziua. La Delphi, la oracol, jertfele umane au fost înlocuite cu statui spre slava şi încântarea muzeelor de astăzi.
Recomandările noastre
