Balşoi, şuşanea de fiţe

Balşoi, şuşanea de fiţe

Afluenţa de public la spectacolele Teatrului Balşoi din Moscova a fost umbrită de mari deficienţe organizatorice.

Anunţate cu surle şi trâmbiţe, spectacolele Teatrului Balşoi din Moscova, cu „Spărgătorul de nuci“, de P.I. Ceaikovski, s-au dovedit sâmbătă a fi o mare dezamăgire pentru toată lumea, chiar şi pentru protipendada Bucureştiului, care a plătit şi 250 de lei pentru un bilet în sectorul VIP al Sălii Palatului. Printre personalităţie prezente s-au numărat Adriean Videanu, George Copos sau Cozmin Guşă.

Marea majoritate a specialiştilor au definit evenimentul, pentru EVZ, ca „o şuşă ordinară“. Ei au avertizat publicul să nu ia din nou „plasă“, la reprezentaţia cu „Lacul lebedelor“, cu care organizatorul, Asociaţia Dracula, „ameninţă“ pentru data de 23 martie. Principala răspundere pentru „bătaia de joc“ la adresa plătitorilor oneşti aparţine aşa-zişilor impresari, Asociaţia Culturală „Dracula“, culpabili atât din punct de vedere al deficienţelor organizatorice, cât şi a modului în care au păcălit lumea cu anunţul că vin „vedetele Teatrului Balşoi“. Organizarea spectacolului nu a putut fi definită decât „mizerabilă“, iar „vedetele“ nu erau decât nume de „a treia mână“ dintre cei 250 de dansatori ai Teatrului. Muzicologul Oltea Şerban-Pârâu, care a apreciat calitatea artiştilor, este nemulţumită de organizare: „Boxele de control lăsate la marginea covorului de balet, generând accidente, reprezintă o greşeală nepermisă. Morala acestor două spectacole într-o zi (se pare că nevoile financiare îi determină pe balerinii ruşi să accepte şi astfel de eforturi nepermise de codul meseriei) este că, mai departe de satisfacţia publicului şi a organizatorilor, ar trebui să existe cineva care să se gândească şi la artişti“. O balerină şi-a luxat glezna Problemele tehnice de la primul spectacol, de la ora 16.00, nu s-au remediat nici la al doilea spectacol, de la ora 20.00. Sonorizarea era la fel de proastă, încât spectatorii aveau impresia că aud superba muzică a lui Ceaikovski la radioul cu tranzistori "al lu' bunica". Un cablu nelalocul lui spânzura de-a latul scenei, obturând priveliştea spectatorilor din loje. Incidente majore s-au înregistrat şi în a doua reprezentaţie, după împiedicăturile şi căzăturile, din cauza difuzoarelor montate aiurea, de la ora 16.00. Una dintre balerine a căzut pe scenă, şi-a luxat glezna şi a trebuit să fie înlocuită. Solista, plasată într-un scaun cu rotile, s-a dezechilibrat şi a căzut, iar scaunul s-a dus de-a dura, ca în desene animate. Toată lumea e de acord că Sala Palatului nu este potrivită pentru un spectacol de balet, iar cei 65 de dansatori nu s-au putut desfăşura. O parte din decorul sărăcăcios a fost preluat de la Opera Naţională, deşi organizatorii susţin că „decorurile sunt cele cu care a venit ansamblul şi numai partea cu basoreliefurile din fundal nu a încăput, fiind înlocuită cu o pânză“. Snobismul protipendadei Ileana Iliescu, fostă prim-solistă a Operei Române şi directoare a corpului de balet până în 2004, este cea care a adus baletul Balşoi pe scena Operei în 2001, cu „Giselle“. Extrem de revoltată, marea balerină a declarat pentru EVZ: „Eu am dansat, împreună cu partenerul meu, Marinel Ştefănescu, «Lacul lebedelor » ca prim-balerini la Teatrul Balşoi şi cunosc această companie foarte bine. Pot defini spectacolul la care am asistat aseară ca o şuşă ordinară. Organizatorii îşi bat joc de publicul românesc aducând o companie de mâna a treia sub egida Teatrului Balşoi. Teatrul din Moscova are 250 de dansatori. O trupă rămâne la sediu, una pleacă la Paris, iar în alte părţi, cum e cazul aici, se trimite un ansamblu de ultima mână. Spectac0lul nostru de la ONB este mult mai bun. Se mizează însă pe snobismul oamenilor care nu se pricep şi acum se laudă că au fost aseară la Teatrul Balşoi“.

RATEURILE „DRACULEI“! Angela Gheorghiu nu mai vine Asociaţia Dracula mai are eşecuri în „palmares“, anunţând recent că spectacolul programat pe 14 februarie cu Angela Gheorghiu s-a suspendat, iar cumpărătorii îşi vor primi banii înapoi. Spectacolul cu Gheorghiu a mai fost programat o dată, în zadar, şi în decembrie. Tot Dracula a organizat în noiembrie 2006 şi spectacolul „Stelele baletului Operei din Paris“, care a fost o altă mare dezamăgire. Iosif Gheorghiu, care a prezentat sâmbătă seara, lamentabil, „Spărgătorul de nuci“, a spus că ar trebui totuşi „să fim bucuroşi de acest spectacol sublim“. Muzicologul Anca Florea avertizează împotriva înmulţirii unor astfel de şuşe. „Mai e un afiş cu Opera Naţională din Kiev, ori această instituţie nu există.“

Ne puteți urmări și pe Google News