La 5.000 de kilometri de Moscova si 80 de Irkutsk se intinde una dintre minunile Asiei, lacul Baikal.

"Evenimentul zilei" in Siberia, ziua a doua.

La nici 80 de kilometri de Irkutsk - orasul care leaga Rusia de Mongolia - se deschide o impreunare rarisima intre inalt si adanc. Orizontul isi da intalnire cu Baikalul, marele lac siberian in care se gaseste un sfert din apa dulce a planetei. Lungimea acestuia e comparabila cu distanta Bucuresti-Oradea. Tot aici e raiul singurelor foci din lume care accepta si altceva decat apa sarata.

Din toamna pana tarziu in primavara, intinderea de apa e modelata dupa bunul plac al frigului si ingheata bocna. La mal, fortele imense incretesc gheata, iar formele tectonice rezultate pornesc in linie, paralel cu uscatul.

Apoi, crusta groasa, care atinge si doi metri, e napadita luni in sir de caderile masive de zapada. In fine, marele beneficiar al miracolelor naturii este omul. El da culoare locului si face tandari linistea relaxanta care strabate salbaticia.

Drumul spre „Stanca samanului”

Dintre marile orase siberiene, Irkutsk e cel mai apropiat de imensul „patinoar” Baikal, la o ora cu masina sau doua cu trenul. In primul caz, pretul se negociaza cu orice localnic. Lasandu-si balta treburile, soferul de ocazie incropeste ad-hoc un maxi-taxi si isi ia rolul in serios.

Ramane in urma periferia, „ciupita” de arhitectura proletara, „alergi” paralel cu raul Angara, aluneci cu privirea pe sloiurile de gheata care apasa apa si urmeaza 80 de kilometri in care microbuzul „danseaza” ca pe un montagne russe infipt in mijlocul salbaticiei.

Limba de asfalt doar urca si coboara, peisajul se modifica lent. Intai, drumul traverseaza cateva sate siberiene. Tablou domestic, cu case joase, garduri miniaturale si zugraveli tipatoare, care blocheaza simtul vizual. Afara, zapada ajunge pana la genunchi.

Dupa un sfert de ora, incepe si padurea. Carpenii cu scoarta alba impung vazduhul, iar din desisul lor, ca sa scapi, trebuie sa te afunzi cu totul. Asfaltul e si aici ca un montagne russe.

„Cand au taiat drumul nu s-au chinuit sa si niveleze solul”, comenteaza soferul. Si are dreptate, rusii au ascuns pur si simplu natura sub pelicula negricioasa de asfalt. Pe dreapta, la jumatatea distantei, se ascunde, printre copacii desi, Muzeul Satului Siberian. Dupa 30 de minute, ajungem la destinatie.

Legenda

Perspectiva se modifica radical, apa preia controlul. Ca intr-un tablou impresionist, cu tente suprarealiste, „Sosirea” e marcata original printr-un joc de alb-albastru: Angara tocmai se varsa in Baikal. Lacul alb si rigid casca cu sete si inghite raul albastru. Aparatul foto e in extaz la frontiera naturala care a nascut legenda despre „Stanca samanului”.

 „Se zice ca acesta a facut vraji pentru ca apa sa nu inghete, pestii sa nu se chinuiasca, oamenii sa aiba ce bea”, dupa cum explica o tanara. Dar „Stanca” e un aisberg. „Sculptura” rasare din mijlocul apei si zgarie indepartarea, la limita dintre raul si gheata Baikalului. 

Perla Eurasiei se alungeste pe mai mult de 600 de kilometri, adica drumul de la Bucuresti la Oradea. Baikalul e si cel mai adanc lac din lume, cu peste 1.700 de metri. In jur, cultura turismului a inflorit inca din vremea imperiului sovietic, iar turismul de rit occidental este in plin avant.

Distractia soldatului rus

Cand albul acopera totul, navele sechestrate in stransoarea ghetii sunt inlocuite de vehiculele pe perna de aer, care alearga pe lac si rau. Baikalul se transforma in pista preferata a curselor de ATV-uri.

Trebuie doar sa controlezi bolidul. Doi militari rusi demonstreaza insa, „live”, ca misiunea e sora cu imposibilul pe gheata de sticla. Rapusi de votca, accelereaza, taie viraje ametitoare... in fine, se rastoarna si se imprastie ca doua zaruri. Alaturi, masinile trec ca pe sosea. Cu ajutorul lacului, oamenii locului pacalesc distanta si se afunda in albul orbitor care domina.

Siluetele pe patru roti se pierd haotic, in directii imposibil de ghicit. Marele lac nu ramane niciodata singur. Are aproape pestii si pescarii. Iarna, cand vantul spulbera zapada nisipoasa de pe suprafata ghetii, omul da gaura in stratul gros. Isi instaleaza cortul-iglu, pune votca la rece si asteapta...   

Semne de viata

Satul care „creste” din lac

La trei kilometri-sud fata de „Stanca samanului” infloreste unul dintre satucurile scaldate de Baikal, Listvyanka. O asezare norocoasa, unde localnicii fac totul pentru a-si exploata tinutul. Cel mai viu semn ca viata palpaie cu motoarele turate sunt magazinele tip „ABC”, risipite precum ciupercile.

Bere, la 28 de ruble (adica un dolar), peste afumat, de la 50 in sus, tigari, votca de infinite feluri, toale marunte si, in general, tot felul de „nimicuri” tin la suprafata micile afaceri. Bazarul ridicat din tarabe de lemn solid se umple dis-de-dimineata cu peste de Baikal si caviar. Femeile vand inotatorul afumat in fel si chip.

Miros, culoare, ruble transferate de la client la vanzator si forfota continua dau viata micii piete. In Listvyanka, un magazin de acest fel e un adevarat „oficiu de turism”, iar vanzatoarea, busola care te orienteaza spre succes. Intri la „8 copeici”, un astfel de „oficiu”. Cauti o sauna in sat... „O secunda. Alo, Margareta!...”, reactioneaza intr-o clipa vanzatoarea.

Adevarata Natasa, cu voce aspra si coafura „fina”, incepe cu telefoanele. O suna pe Margareta, se tocmeste la pret, renunta, suna la altcineva. Dupa 20 de minute de dialog cu vecini-afaceristi, vanzatoarea-ghid spune ca „nu e nimic azi”. Problema e insa alta: comisioanele „la negru” ce i s-au oferit chiar nu-i conveneau...

Siberianca trecuta prin Romania

Magazinul „8 copeici” e amplasat chiar intre lac si Biserica Sf. Nikolai, loc de pelerinaj atat pentru mongoli, cat si pentru rusi. De peste drum, soapte de muzica clasica razbat, in surdina, pana in strada.

E casa Valentinei Osienkina, femeie masiva, ajunsa la 70 de ani, doctor in ingineria utilajelor din industria chimica. De 13 ani a iesit la pensie si a intrat in afaceri. Din cercetator a ajuns vanzator de artefacte in propriul shop „cultural”.

„Un prieten avusese accident de masina si a inceput sa faca lucrurile astea. Sa-l ajut, mi-am luat concediu si i le-am vandut. Am castigat si am renuntat la serviciu”, se confeseaza aceasta intr-o germana fluenta. In incaperea intesata de decoratiuni, miniaturi, icoane, mici tablouri si plicuri de ceaiuri-somnifer si leacuri contra impotentei, Osienkina isi deruleaza pe scurt povestea vietii.

„Am fost refuzata la facultate, in timpul URSS, apoi am insistat si am intrat la Institutul Politehnic din Irkutsk. Asa am cunoscut Romania, va vine sa credeti?”. Era acum 25 de ani, venise pentru un studiu pe Dunare. „Era cea mai prapadita tara comunista pe vremea aia”, taxeaza rusoaica Epoca de Aur.

Calmul sau este inselator. Dupa ‘90 a devenit o ecologista infocata. „Am condus organizatia „Salvati Baikalul”, pentru ca ajunsese bataie de joc aceasta perla”. Activismul insa i-a fost de bun augur. I-a cunoscut astfel pe fostul ministru de externe al Germaniei, ecologistul Yoshka Fischer, iar „tarul” de la Kremlin Boris Eltan a primit-o de cateva ori.

Chiar si-asa, anii scursi nu o fac sa regrete prezentul. „Pensia mea e o liniste, iar lucrusoarele astea imi aduc profit. Stau si langa Baikal. Ce sa vreau mai mult?”