E acoperit de un strat gros de praf peste care s-a suprapus o pată uriaşă de sânge provenit de la rană în zona capului. A fost scos de sub ruine exact aşa cum l-au surprins bombardamentele din noaptea de miercuri spre joi: în picioarele goale şi-n pijamaua cu muţunache desenaţi pe piept. Nu plânge, nu se agită, nu zice nici pâs. Stă cuminte pe scaunul din ambulanţă unde l-a aşezat paramedicul şi aşteaptă cu ochii larg deschişi să fie dus la spital din Alep, bombardat şi el.
Clipeşte şi pentru o fracţiune de secundă buzele i se strâng a plâns. Dar nu plânge. Clipeşte mai mult din dreptul pentru că stângul e aproape închis din cauza loviturii care a provocat şi sângerarea. Clipesc şi aparatele de fotografiat care vor duce această imagine până sub ochii internauţilor care vor privi, se vor înduioşa şi vor uita. Cum se întâmplă de peste cinci ani, de când a început războiul civil din Siria care a ucis peste 300.000 de civili.
Una din cele mai experimentate corepondente de război a CNN spunea recent, la ONU, că a fost în Irak, Afganistan, Gaza şi-n multe alte zone ale lumii, dar cele văzute la Alep, în Siria, depăşesc orice putere de imaginaţie. În sensul rău, în sensul suferinţei, în sensul nepăsării pentru că nici una din forţele combatante – trupele loiale dictatorului Bashar al-Assad, susţinute de Hezbollah, miliţiile şiite proiraniene şi bombardierele ruseşti, pe de o parte, şi grupările de rebeli jihadişti, pe de alta – nu e procupată de securitatea civililor.
Pe băieţelul cuminte din ambulanţă îl cheamă Omran Daqneesh şi are cinci ani. Locuia împreună cu familia sa într-un imobil din cartierul Qaterji, aflat în zona controlată de grupările rebele şi bombardată sistematic de aviaţia rusă sau loialistă. Alţi patru copii, o femeie şi doi bărbaţi sunt urcaţi în ambulanţă şi transportaţi la spitalul M10, unde în acea noapte au fost trataţi în total 12 minori. Omran a fost pansat şi externat câteva ore mai târziu. Ambulanţele, voluntarii White Helmets şi bucăţile de spital rămase în picioare (caschetele albe) trebuie pregătite pentru următoarele bombardamente.
Într-o emoţionantă scrisoare deschisă, 15 dintre cei 35 de medici rămaşi în cartierele aflate sub controlul insurgenților i-au relatat preşedintelui Barack Obama situație disperată în care se vor afla civilii dacă forţele loialiste vor reuşi să impună un nou asediu.
"Fără deschiderea permanentă a unei căi de aprovizionare, vom fi în cel mai scurt timp din nou sub asediul forțelor regimului, foametea se va extinde și produsele spitalicești vor dispărea în totalitate. Nu avem nevoie nici de lacrimi, nici de simpatie, nici măcar de rugăciuni. Dovediți doar că sunteți prieteni ai sirienilor", i-au scris medicii lui Obama.
Medicilor din Alep li s-a alăturat şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, care a averizat că în oraşul sirian este pe care să se producă o catastrofă umanitară fără precedent.
"La Alep riscăm să vedem o catastrofă umanitară fără precedent în cei peste cinci ani de vărsare de sânge și suferință în conflictul sirian", a spus Ban Ki-moon în fața Consiliului de securitate în ultimul său raport lunar privind accesul la ajutor umanitar. "Lupta pentru teritorii și resurse este dusă prin atacuri nediscriminatorii în zone rezidențiale, inclusiv prin utilizarea de bombe butoi, provocând moartea a sute de civili, printre care și zeci de copii", a apreciat Ban în raportul ONU. "Toate părțile angrenate în conflict eșuează în respectarea obligației de a-i proteja pe civili", a mai spus secretarul general.
Americanii şi ruşii (încă) discută pe tema încheirii unui armistiţiu. Preşedintele american Barack Obama tocmai şi-a făcut public playlistul de vară: pe timpul zilei ascultă, printre altele, Good Vibrations (Beach Boys) iar noaptea timpanul îi e gâdilat de Criminal (Fiona Apple) sau Acid Rain (Chance the Rapper).