Un băiat de 7 ani, dintr-o localitate din Maramureș, a rămas cu traume după ce a fost bătut de tatăl unei colege. Crescut doar de mamă, copilul nu mai vrea să meargă la școală.
Băieţel de 7 ani, bătut de tatăl unei colege! Un băiețel a fost lovit violent peste față de tatăl unei colege, la Școala Generală din Repedea (județul Maramureș). În prezent copilul refuză să mai meargă la școală, relatează Antena 3.
Citește și Scene scandaloase la Constanța. Copil bătut în plină stradă, a intrat în comă
Băieţel de 7 ani, bătut de tatăl unei colege! După bătaia primită, are nevoie de psiholog
”Ieri fratele meu a fost bătut în sala de clasă de tatăl unei colege. Se pare că fata ar fi spus acasă că ea nu mai vrea să meargă la școală pentru că băiatul o lovește. Tatăl fetei a venit la școală nervos, a intrat în sala de clasă deși era oră. A întrebat cine este Abel. Copiii nu au înțeles care este de fapt problema și au arătat spre Abel. Acesta a venit direct la copil și l-a lovit dur peste față.
Mama elevului a fost chemată la școală de învățătoarea lui Abel. Ajunsă la unitatea de învățământ, directorul i-a explicat mamei despre cele întâmplate. Neștiind ce să facă mama fratelui meu m-a sunat. Am sfătuit-o să mergem la poliție.
Am însoțit-o la sediul poliției unde a dat o declarație. După un timp am fost informați că bărbatul în vârstă de aproximativ 48 ani, a fost chemat la poliție, unde și-a recunoscut fapta. El ar fi spus că fata a mințit că fratele meu a lovit-o doar pentru a nu merge la școală. Fratele meu va fi dus la psiholog pentru că nu mai vrea să meargă la școală de frică”, a relatat un locuitor al comunei pentru presa centrală.
Băiatul este orfan de tată, fiind crescut doar de mamă
Un psiholog îl va consilia pentru a-l ajuta să treacă peste frica de a se întoarce în unitatea de învățământ. Băiatul este orfan de tată, fiind crescut doar de mamă.
Citește și Problemele copilului crescut doar de un părinte. Cu românul la psiholog
Cu doar o lună în urmă, tot în localitatea Repedea s-a petrecut o tragedie. Un băiețel de 5 ani a murit de ziua lui, după ce s-a înecat cu o parte a unei jucării dintr-un ou cu surprize.