Cel puţin 50 de persoane au fost ucise după ce luptătorii grupării Boko Haram au atacat un sat din nord-estul Nigeriei. Aceştia aveau asupra lor pistoale şi materiale explozive, au declarat, duminicăm mai mulţi medici şi localnici, citaţi de Daily Times.
Potrivit localnicilor, cel puţin 50 de persoane au fost ucise în atacul ce a avut loc la scurt timp după rugăciunea de seară. Majoritatea locuitorilor din satul nigerian erau musulmani.
Malam Masa Dalori, un lider al comunităţii, a spus că atacatorii au venit în limuzine şi au început să tragă cu arma: "Multe persoane au fugit, inclusiv eu", a mai spus acesta, potrivit Mediafax.
"Când ne-am întors dimineaţa, întreaga comunitate era devastată. Cel puţin 50 de persoane au fost ucise, şi multe altele sunt rănite", a adăugat el.