Daniel Gangă, primul diacon rom din Capitală, a fost hirotonit ieri. Are în grijă o parohie din Ferentari și „recuperarea sufletească” a țiganilor.
„Deși nu era român, s-a îndrăgostit de tot ce este românesc și ortodox.” Fraza asta, din „Jurnalul fericirii”, i-a plăcut cel mai tare celui care, de ieri, e primul teolog de etnie romă hirotonit diacon în Capitală.
La finalul unei slujbe care a durat vreo trei ore, Daniel Gangă a îmbrăcat veșmintele de părinte diacon: stiharul, orarul, mânecuțele. La Mănăstirea „Radu Vodă”, din București, după o Sfântă Liturghie oficiată, alternativ, în românește și în limba romani, în care au stat laolaltă „Doamne, miluește!” și „Devla miluisar!”, bărbatul mărunțel, în vârstă de 29 de ani, cu ochi negri și barbă deasă, a spus plin de emoție: „Biserica e singurul loc în care diferențele dintre noi se topesc”. Românii adunați în biserică i-au zâmbit.
Romii - rude, prieteni și membri ai asociațiilor românilor de-o etnie cu părintele - i-au răspuns cu „Taves Bahtalo!”. Prea Sfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, și corul stranei i-au cântat „Vrednic este!” și „Lacho si!”. Soția tânărului diacon și-a mângâiat cu drag bebelușul din burtică. Pomenirea „binecredincioșilor romi” „Trăim vremuri triste, în care romii sunt țapi ispășitori pentru neputința autorităților”, a spus, din fața altarului, Vasile Ionescu, președintele „Aven Amentza”, în ziua slujbei care a coincis cu împlinirea celor 153 de ani de la adoptarea „Legiuirii pentru emanciparea tuturor țiganilor din Principatul Ţării Româneşti”, ultimul act oficial prin care romii din România au devenit liberi. Cu mâna pe o colivă, românii și romii au cântat „Veșnica pomenire” în amintirea „binecredincioșilor romi care s-au sfârșit în lagăre”.
Diaconul Daniel Gangă, redactor de știri la postul de radio Trinitas, va sluji, împreună cu un alt preot, în parohia „Duminica Sfinţilor Români”, din cartierul bucureştean Ferentari. De asemenea, el va coordona și programele social-filantropice şi cultural-educaţionale ale Arhiepiscopiei Bucureştilor destinate comunităţilor de romi din Bucureşti, Ilfov şi Prahova.
"Sunt multe comunități de romi care nu se simt în largul lor să se roage la biserica din cartier. Preoții, în cel mai fericit caz, spun despre ei că «sunt și ei oameni». E o barieră psihologică care se poate depăși, dar asta presupune un efort. E greu să privești omul ca om și atât."
Daniel Gangă, diacon parohia „Duminica Sfinţilor Români”, Ferentari
POVESTE DIN MALU ROȘU Neam de lăutar, zdruncinat de Steinhardt Cât a fost în casa părintească din Malu Roșu, Ialomița, n-a vorbit niciodată în limba romani. „Părinții mei nu și-au asumat niciodată etnia, nu voiau să fie arătați cu degetul. Voiau să se lepede cu totul, să uite că sunt țigani”, povestește diaconul Gangă, nepot de lăutar.
Nici lui nu-i venea prea bine, copil fiind, ca, într-un sat de români, să fie strigat „țigan” doar pentru că-l trăda culoarea tenului. „La noi în sat veneau periodic ursarii din Bărbulești, cu căruțele. Pentru mine, romi însemna oameni nespălați, care vorbesc urât, scuipă, înjură, fură. Pe la 8 anișori, aveam chiar o repulsie față de țigani. Erau ceva cu totul de nedorit!”, spune cu sinceritate părintele de azi.
Să fie în slujba lui Dumnezeu nu și-a dorit dintotdeauna. Părinții i-au crescut, pe el și pe cei patru frați, obligatoriu creștinește: duminici regulate la slujbă, post, rugăciuni. „Copiii chiar ne spuneau «pocăiți» și nu era prea plăcut. Iar colegii din gimnaziu erau convinși că nu pot fi altceva decât «popă»!”, zâmbește teologul. De la Mecanică la Teologie
A vrut să le demonstreze contrariul și a dat la Marină, la Constanța. N-a intrat, așa că s-a mulțumit cu Liceul de mecanică industrială din Slobozia. Raluca l-a determinat să se îndrepte spre Teologie: „Îmi plăcea de o fată. Numai că ea era la Liceul pedagogic și mă simțeam inferior. Eram în clasa a zecea”. Singura soluție să urce în ochii ei i s-a părut Seminarul Teologic. N-a fost să fie, nici cu admiterea, nici cu Raluca.
Dar de Teologie nu s-a lăsat. A terminat liceul, și-a pierdut mama, un frate, a lucrat într-o fabrică de textile, la „aburitorul de rufe”. Și în anii aceia cu necazuri spune că a descoperit credința. „Jurnalul fericirii” și Nicolae Steinhardt l-au zdruncinat. Un lucru mai avea de făcut: Facultatea de Teologie de la București. Unde n-a intrat din prima încercare. Abia din a treia. „Țigănie, rai beteag”
Își amintește cu plăcere anii în care a aflat că nu-i rău să fii „țigan”, când i-a descoperit pe colegii de liceu de aceeași etnie, șmecherași fără complexe. Atunci a învățat primele cuvinte în romani. Acum vrea să facă un curs intensiv, ca să le poată vorbi, pe limba lor, romilor din București, dar nu numai.
Vrea să ia la pas Ferentariul, cartierul despre care a scris „Țigănie, rai beteag”, un articol de investigație în cadrul unor cursuri organizate de Centrul pentru Jurnalism Independent. „E locul în care vreau să mă duc să le vorbesc oamenilor din neamul meu. Nu mi-e frică, chiar dacă mulți, poate, nu vor fi prietenoși din prima. Sunt multe comunități de romi care nu se simt în largul lor să se roage la biserica din cartier. Preoții, în cel mai fericit caz, spun despre ei că «sunt și ei oameni», nu merg mai departe. E o barieră psihologică care se poate depăși, dar asta presupune un efort. E greu să privești omul ca om și atât”, spune diaconul Gangă.
Pe lângă „recuperarea sufletească” a romilor din Capitală, diaconul își dorește să ajungă și preot, să poată oficia slujba în limba romani. Și mai vrea ca urmașilor lui să nu le fie rușine cu etnia. Și să știe mai mult decât „Taves Bahtalo!”.
Recomandările noastre
