Lamentabilă reacţia Afacerilor Externe la aflarea veştii că Germania şi Franţa solicită amânarea aderării României la spaţiul Schengen, prevăzută pentru martie 2011.

Penibilă şi riposta celui mai preşedinte dintre toţi preşedinţii postdecembrişti, prietenul mai-marilor europeni, omul incapabil să înţeleagă faptul că trasul de şireturi pe culoarele de la Bruxelles nu asigură automat şi promovarea obiectivelor politice ale Bucureştiului.

Ce-ar trebui să înţeleagă cetăţeanul mediu al acestei ţări conduse de o gaşcă cu pretenţii de partid care se dovedeşte extrem de sensibilă când Europa vorbeşte despre corupţia "la diferite niveluri" şi despre "absenţa unui mediu administrativ satisfăcător", dar afişează o nesimţire suverană când se confruntă cu bălăriile din propria ogradă? Păi, să înţeleagă că deşi există "aşa-zise carenţe ale situaţiei generale" şi "ipotetice disfuncţionalităţi" (vocabularul aparţine birocraţiei invizibile din MAE), avem de-a face cu un caz tipic de "discriminare a României".

Iată o mostră de gândire venită de pe Lună, acolo unde, aparent, lucrează în condiţii de imponderabilitate diplomaţii-astronauţi ai patriei: "MAE reaminteşte că aderarea la spaţiul Schengen este o obligaţie asumată de toate statele membre prin Tratatul de aderare şi, în acelaşi timp, o responsabilitate pe care România şi-o asumă în beneficiul tuturor cetăţenilor europeni".

Să spui asta în ziua în care Germania şi Franţa şi-au anunţat intenţia de a bloca accesul României în Schengen la data programată e ca şi cum ai trage cu arcul când asupra ta se aruncă bombe. Perfect adevărat, statele Uniunii şi-au asumat integrarea noastră, dar asta nu le-a împiedicat să instituie un mecanism excepţional de monitorizare a justiţiei, după 1 ianuarie 2007.

Sigur, criteriile aderării la Schengen n-au formal nicio legătură cu bolovanii corupţiei legaţi la gâtul României. Dar, în condiţiile în care decizia europeană este strict politică, a răspunde cu "aţi promis" la "nu credem că sunteţi pregătiţi" e schizofrenic şi contraproductiv. Bărbaţii de stat de la Bucureşti ştiau că incapacitatea propriei lor maşinării administrative de a asigura reforma sistemului judiciar va afecta iremediabil opţiunile europene ale României. Astăzi, însă, pentru a-şi acoperi incompetenţa, zic "aquis" când le spui "Şoric" şi "discriminare" când aud "Ridzi".

Preşedintele Traian Băsescu asigură că "nu vom accepta din partea nimănui" o astfel de măsură, "fie ea şi din partea celor mai puternice state ale UE". Iată cum locatarul de la Palatul Cotroceni a ajuns să se joace de-a politica internă pe scena comunitară. E posibil ca marţienii să-l fi răpit pe Traian Băsescu, ţinându-l captiv suficient cât preşedintele să rateze toate momentele din lupta anticorupţie derulate în ultimii doitrei ani. Distanţa l-a făcut pe şeful statului să nu observe în România decât jacuzziul domnului Vîntu, în care să bălăcea copios Mircea Geoană. În rest, nu s-a prea văzut nimic de pe Marte.

Nici disfuncţionalităţile majore ale guvernării, nici omniprezenta corupţie, nici absenţa completă a proiectelor politice menite să mai coafeze puţin situaţia. Pentru că lasă impresia că habar nare pe ce lume trăieşte, domnul Băsescu deplânge acum un "precedent inacceptabil" şi acuză ne dreptatea care i s-a făcut României.

Atitudinea şi vocabularul adoptate de vârfurile politicii externe româneşti - domnii Baconschi şi Băsescu - sunt grăitoare pentru lipsa de performanţă instituţională a Bucureştiului. Înainte să o facă pe primadonele rănite, liderii politici autohtoni ar trebui să se gândească dacă nu cumva eşecul le aparţine în totalitate. Domnul Băsescu nu ştia în 2007 că este preşedintele unei ţări cu grave carenţe administrative, care primea totuşi un cec în alb din partea UE? Cam ce a făcut România pentru a reduce cu un milimetru decalajul dintre realitate şi imaginea de pe hârtie?

Domnii Băsescu şi Baconschi aruncă acum în joc criteriile formale. Le-a luat cineva în seamă atunci când ele, spre beneficiul nostru, n-au fost aplicate? Răspunsul evident este nu, dar e mai simplu să susţii că eşti o ţintă, decât să accepţi că ţi s-a făcut, în prea multe ocazii, prea multă dreptate. Atunci când câştigi numai tu, şi toţi ceilalţi pierd se cheamă că ai o strategie de succes? Din păcate pentru România, în politica externă poţi să n-ai dreptate chiar şi atunci când spui adevărul.

Mai grav este să crezi însă că simpla calitate de membru UE este echivalentă cu performanţa instituţională şi beneficiile asociate ei. Sigur, România e pregătită tehnic să intre în spaţiul Schengen, dar să susţii că decisive sunt criteriile formale înseamnă să nu înţelegi că păşeşti totuşi pe Pământ, şi nu pe Marte. Adică pe planeta unde îţi poate fi confirmat statutul european fără ca detaliile tehnice să primeze. Dacă ar fi primat, România risca să plutească în derivă, dincolo de graniţa externă a Uniunii, şi astăzi.