Bacalaureatul elevilor de la seral: „Sper să-mi aducă o promovare la job”

Bacalaureatul elevilor de la seral: „Sper să-mi aducă o promovare la job”

Pentru candidații care au depășit de mult vârsta adolescenței promovarea examenului maturității înseamnă mai mulți bani pe fl uturașul de salariu ori siguranța că nu-și vor pierde locul de muncă.

Acum câțiva ani, Daniel Călin, un tânăr de 24 de ani din Ploiești, îngroșa statisticile abandonului școlar. Familia nu a ridicat niciun deget ca să-l ajute săși continue studiile, așa că la 18 ani, cu doar zece clase terminate, Daniel a plecat să muncească în Spania.

Avea carnet de șofer, iar asta l-a ajutat să nu ajungă „căpşunar”. Salariul îi asigura tot ce și-ar putea dori un tânăr de vârsta lui: discoteci, haine și plimbări. Curând însă, și-a dat seama că, în acest ritm, nu ar fi reușit să strângă niciun ban. „Mă împrietenisem cu băieții patronilor mei și nu era un anturaj pozitiv. Mi-am zis stai așa, că nu e bine, mai ales că îmi dădeau banii cu țârâita și numai după ce făceam scandal. Aşa că, după un an, m-am întors acasă”, povestește Daniel.

Primul lucru pe care l-a făcut a fost să se angajeze la o fabrică de mobilă și să se înscrie la cursurile serale ale Licelului Tehnologic „Ludovic Mrasek” din Ploiești, specializarea tehnician de reparaţii şi întreţinere. A descoperit că este cel mai tânăr cursant și că restul colegilor sunt adulți în toată firea, pentru care diploma de Bac este egală cu o promovare la serviciu sau cu asigurarea locului de muncă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ignorat pentru că nu are o diplomă

„O femeie, spre exemplu, era infirmieră și voia să urmeze o postliceală și să devină asistentă medicală. Un domn la vreo 56 de ani, maistru la o firmă de instalații petroliere, cel mai în vârstă dintre noi, voia o diplomă de teamă să nu-i ia cineva locul la muncă”, detaliază tânărul. Ideea că Bacalaureatul încă mai contează în fața șefilor i s-a confirmat odată cu angajarea sa la un retailer de bricolaj, unde i s-a spus de la obraz că nu poate spera la un salariu mai bun dacă nu are patalama la mână.

„Acum fac livrări la domiciliu, completez procese verbale, dar vreau să devin coordonator de transport, mă pricep la organizare. Lucrurile vor sta altfel dacă iau Bac-ul, dar deocamdată nu-mi ia nimeni în seamă ideile”, spune Daniel. De câteva luni, se pregătește în particular la matematică și la fizică, materii de căpătâi la specializarea lui. Chiar dacă nu promovează în vară, tânărul este hotărât să dea examenul de câte ori va fi nevoie: „Ar fi păcat să renunț după atâta timp, e viitorul meu în joc”, e ferm Daniel.

Repetenții BAC-ului plătesc

Bacalaureatul este un efort nu doar mental, ci și financiar pentru candidații din promoțiile anterioare, care au picat de cel puțin două ori examenul. Aceștia trebuie să scoată din buzunar în jur de 40 de lei pentru fiecare probă dată și 230 de lei pentru susținerea tuturor probelor.

Din cei aproximativ 162.000 de candidați înscriși la sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2014, circa 32.000 sunt absolvenți din promoțiile anterioare.

Probele orale vor continua și luni, cu evaluarea competențelor digitale sau „proba calculatorului”, urmând ca testele scrise să se desfășoare în perioada 30 iunie-4 iulie.

Rezultatele parțiale se vor afișa pe data de 7 iulie, la avizierele școlilor, iar cele finale patru zile mai târziu.