Luni începe examenul de Bacalaureat, cu proba scrisă la Limba română, iar extragerea la sorți va avea loc în curând. Ministerul Educației au făcut șapte subiecte, dar va fi ales doar unul.
Luni începe examenul de Bacalaureat, cu proba scrisă la Limba română. Potrivit Ministerului Educației, proba scrisă la Limba română vizează competenţele de receptare şi de producere a mesajelor scrise – inclusiv a unor mesaje care transpun în scris strategii şi reguli de exprimare orală – şi conţinuturi asociate acestora.
Programa școlară în vigoare se concentrează pe analiza textelor din operele acestora și pe creativitatea elevilor. „Pentru proba scrisă, elevii trebuie să studieze în mod aprofundat cel puţin numărul minim de texte prevăzute în programa şcolară, aparţinând autorilor canonici sau prozei narative, poeziei sau dramaturgiei româneşti despre care să poată redacta un eseu structurat, un eseu liber sau un eseu argumentativ, în care să aplice conceptele de istorie şi teorie literară (perioade, curente literare/culturale, elemente de analiză tematică, structurală şi stilistică) menţionate în prezenta programă”, se arată în Ordinul ministrului Educației Naționale nr. 4.923/2013 privind organizarea și desfășurarea examenului de Bacalaureat național 2014, acolo unde sunt regăsite programele pentru examen.
Elevii au avut de învățat operele următorilor autori: Mihai Eminescu; Ion Creangă; I.L. Caragiale; Titu Maiorescu; Ioan Slavici; George Bacovia; Lucian Blaga; Tudor Arghezi; Ion Barbu; Mihail Sadoveanu; Liviu Rebreanu; Camil Petrescu; George Călinescu; Eugen Lovinescu; Marin Preda; Nichita Stănescu și Marin Sorescu.
Sorin Spineanu-Dobrotă, Șef Serviciu Examene Naționale, a declarat că variantele de subiecte sunt concepute de un grup de lucru de profesori coordonat de un specialist din Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), responsabilii de disciplină, adică un expert, cu studii de specialitate în respectiva disciplină. Din cele șapte subiecte concepute va fi ales doar unul. „Grupul de lucru este structurat în propunători de itemi, în responsabili cu proiectarea variantelor de subiecte din itemii propuși și în monitori de calitate care validează variantele de subiecte însoțite de baremele de evaluare și de notare corespunzătoare.
Grupurile de lucru sunt formate din cadre didactice care activează efectiv în procesul de predare-învăţare-evaluare şi din experţi, specialişti în evaluarea de proces, în curriculum, în evaluarea manualelor, în management educaţional sau specialişti cu expertiză recunoscută la nivelul comunităţii ştiinţifice din care provin, în domeniul disciplinei”, spune Sorin Spineanu-Dobrotă.
Când se află subiectele la Bac
În dimineața desfășurării probei, la ora 5.00, se extrag două variante de subiecte, dar doar una va fi luată în considerare.„Extragerea se înregistrează audio-video de către un consilier CNPEE, membru al echipei de transmitere electronică a subiectelor și se păstrează până la sfârșitul anului calendaristic”, explică expertul.
Pentru a nu se afla înainte de examen subiectele, procesul va fi securizat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) și nu a fost spart niciodată. „Există credențiale de acces pentru fiecare coordonator de disciplină. Toată activitatea se desfășoară pe intranet (o rețea de calculatoare la nivel local – al unei companii, universități etc.–, care asigură accesul și distribuția informațiilor interne exclusiv persoanelor conectate la aceasta), în spații securizate, fără a se putea interveni din exterior pe servere”, a conchis Sorin Spineanu-Dobrotă.
Elevii au la dispoziție 3 ore să termine subiectele. Subiectul I al examenului la Limba română pune accent pe abilitățile de analiză și interpretare a unui text la prima vedere. Subiectul al II-lea se concentrează pe evaluarea competențelor argumentative ale elevilor. La Subiectul III, cel mai dificil, elevii au de redactat un text narativ sau descriptiv, potrivit Adevărul.