Bacalaureat 2016, proba la limba română. „A fost mai ușor decât la simulare”
- Florian Saiu
- 5 iulie 2016, 00:00
Prima zi de foc a Bacalaureatului a trecut. Alina Ilie, profesor de limba și literatura română la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza din Ploiești, a comentat, pentru EVZ, subiectele, dar și reacțiile elevilor
Subiectele de creație sunt notate în funcție de corectitudinea exprimării, de vocabularul utilizat - sunt apreciați termenii literari - , dar se ia în considerare și aspectul gramatical. Mai mult, trebuie să existe o concordanță între fazele construcției unui eseu. Oricum, în liceul nostru, elevii erau fericiți. Cei de la profilul real se considerau chiar norocoși, pentru că la ultimul subiect - cel legat de romanul interbelic - au putut să aleagă, să scrie despre cartea pe care o înțeleseseră și o pregătiseră cel mai bine”, ne-a declarat Alina Ilie, profesor de limba română la Colegiul Alexandru Ioan Cuza, unitate de referință a județului Prahova.
În continuare, dascălul ne-a vorbit despre diferențele dintre examenele care se susțineau la BAC în urmă cu douăzeci de ani și cele de acum: „Este adevărat că acum se pune mai mult accent pe partea creativă, cu aceste eseuri. Dar să știți că atât la profilul uman, cât și la real, ultimul subiect implică tot învățatul pe de rost al unor comentarii. Din reacția elevilor am înțeles că acum, la BAC, a fost mai ușor decât la simulare. Au avut ceva probleme cu încadrarea în numărul de cuvinte impus, dar, în final, s-au descurcat”, a concluzionat Alina llie.
Subiecte profil real
1„Madona” de Tudor Mușatescu - comentarii - text la prima vedere
2Rolul jocurilor de calculator în viața tinerilor - text argumentativ (150-300 de cuvinte)
3Redactarea unui eseu (600-900 de cuvinte) care să prezinte viziunea despre lume dintrun roman interbelic
Subiecte profil uman
1„Citadela sfărâmată” de Horia Lovinescu - comentarii - text la prima vedere
2Rolul lecturii în dezvoltarea personală - text argumentativ (150-300 de cuvinte)
3Redactarea unui eseu (600-900 de cuvinte) care să prezinte particularitățile de construcție a unui personaj dintr-un roman psihologic studiat.
Zile de foc
Examenul continuă astăzi cu proba la Limba Maternă, urmând ca mâine candidaţii să susţină proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie), iar vineri va avea loc proba la alegere în funcţie de profilul liceal absolvit, care se susţine la una din cele 10 materii: geografie, chimie, fizică, biologie, informatică, filosofie, logică, psihologie, sociologie sau economie. Afişarea rezultatelor se va face pe 12 iulie, până la orele 16:00, iar depunerea contestaţiilor se va face în aceeaşi zi, între orele 16:00 - 20:00. Rezultatele finale se vor publica în data de 16 iulie.