În adăpostul de pe Şoseaua Petricani, din Capitală, caii confiscaţi, maltrataţi sau abandonaţi de stăpânii lor încep o nouă viaţă. Poveştile lor sunt zguduitoare. O mână de voluntari le oferă o şansă nesperată.

Călin a fugit de acasă după ce ţiganul care îl creştea de mic l-a bătut. A considerat că-i sub demnitatea sa să fie pus la muncă, aşa că şi-a luat-o pe cocoaşă serios. Răzbunător, a prins momentul propice, l-a muşcat pe ţigan, a sărit gardul şi dus a fost. S-a pripăşit pe malul lacului Pantelimon, unde s-a îndrăgostit lulea. I-a căzut cu tronc una fugită de acasă ca şi el.

Nu lăsa pe nimeni să se apropie de aleasa sa pe o rază de 300 de metri, speriindu-i pe pescarii din zonă. Localnicii îi puseseră deja gând rău dar, când a lovit un copil care nu-i ştia năravul de mascul tânăr, s-a pus capacul. Se strânsese tot satul să-l omoare. Era să fie linşat. Venise şi poliţia, dar Călin nu voia de fel să se dea prins. Şase ore a durat până l-au înhăţat şi legat.

Au trecut de atunci aproape doi ani şi programul de reeducare a dat roade. A învăţat chiar să şi danseze în "pas spaniol". Armăsarul sur de 12 ani şi-a pierdut însă "bărbăţia". Alături de Călin, în grajdurile adăpostului pentru caii abandonaţi, din cartierul Tei-Toboc, de pe Şoseaua Petricani, din Capitală, se mai află 26 de cai şi iepe. Majoritatea au fost aduşi aproape pe moarte, bătuţi, bolnavi sau acidentaţi. Aici au început o nouă viaţă.

"La Baloteşti e un focar de nesimţire!"

Lângă Călin scoate curios capul din boxă Dănuţ, un sur de şase ani. "A fost prins la furat de fiare vechi şi a ajuns la «reeducare»", râde medicul veterinar Ilinca Cioculescu, preşedintele Fundaţiei PACO, ONG care se ocupă de caii abandonaţi aflaţi în adăpostul Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti. Stela, o neagră cu stea în frunte, are 25 de ani şi e foarte blândă. "Am găsit-o în iarna lui 2009, abandonată la periferia cartierului Militari. E ca o bunicuţă cu copii, care vine să vadă căluţii", o laudă doctoriţa.

E de doi ani aici, la Centrul de Salvare şi Recuperare a cailor Steaua Speranţei. Împarte boxa cu Mişu, un cal alb, de 20 de ani, cu picioarele din faţă distruse din cauza supragreutăţii pe care a fost silit să o transporte. Cealaltă locatară a garsonierei cabaline e Rodica, o iapă albă de 20 de ani. Fostul stăpân a dus-o, în decembrie 2007, în pădure la Baloteşti, unde a legat-o de un copac şi a lăsat-o să moară.

"Era oarbă, da’ ştia să se întoarcă acasă. Când a fost găsită era un schelet. La Ba loteşti e un focar de nesimţire! Am mai găsit un cal pe care lam ridicat de jos cu cupa de la fadromă! Numai în 2007 am găsit a colo zece cai abandonaţi", scrâş neşte din dinţi inimoasa femeie. Când te uiţi în ochii ei albaştri îţi dai seama destul de repede ce le-ar face celor care îşi tratează astfel caii.

Iapa eroină

"Numele centrului l-am dat după Speranţa, primul mânz născut aici în adăpost, a cum trei ani. Maică-sa, Doiniţa, a fost lovită de un TIR. Era gestantă în luna a noua. Toţi veterinarii din ţară şi din Anglia cu care am vorbit ne-au sfătuit să o eutanasiem. S-a refăcut, are un picior ceva mai scurt, da’ galopează de nare treabă", o mângâie pe coamă Ilinca Cioculescu pe iapa eroină.

Doiniţa a avut noroc. "Altă iapă, o roaibă de trei ani, a fost legată cu sârma de picior în zona gleznei. Trecuse prin carne şi ajunsese să-i taie..., să-i fractureze osul! Călca, practic, pe fractură! N-a putut fi salvată...", descrie atrocitatea doctoriţa, strângând din pumni.

În grajdurile adăpostului mai sălăşluieşte o pereche mamă-fiică: Ordonantza şi Graţiela. Ghiţă, un fost grăjdar le-a botezat aşa, îşi des cre ţeşte fruntea doamna Ilinca, aşa cum îi zic cei patru grăjdari, administratorul "azilului" şi cei zece voluntari care vin aici, ori de câte ori este nevoie sau au timp liber, să dea o mână de ajutor.

Elodia nu a supravieţuit nici în varianta cabalină

Denis e veteranul. Bătrânul căluţ alb are 32 de ani şi a ajuns la "azilul cailor" în iunie anul trecut. L-au găsit în parcul Verdi din Floreasca. Nu se ştiu multe despre el. Îi ţine companie mezinul "găştii", Andiamo, un mânz de şapte luni, găsit orfan şi el. Şi cel bătrân, şi micuţul sunt protejaţi cu pături speciale. Andiamo încă e sugar. N-a fost înţărcat. Atâta doar că n-are de supt decât biberonul cu lapte praf. Când îl mângâi pe creştet, face ochii mari şi te atinge cu botul. Pentru el, lumea e încă frumoasă. În acelaşi grajd e şi Rita, o iapă roaibă de 18 ani.

Au luat-o din zona Tei cu răni pe toată spinarea. "A fost bătută bestial. E de doi ani aici, dar a durat un an până şi-a revenit", oftează doctoriţa Ilinca. O altă locatară cu nume celebru a fost şi iapa Elodia. Povestea ei e la fel de fas cinantă ca a omonimei sa le umane. Iapa de 20 de ani a fost dată în adopţie unui cioban. Ulterior, a fost furată. Nu se mai ştie nimic de ea: " Ce înseamnă să ai nume de rău-augur", glumeşte amar veterinarul.

Un cal adoptat a ajuns la abator

Doctoriţei îi sună telefonul. Un nene din Lunguleţu, Dâmboviţa, o anunţă că vrea să i se ia calul din bătătură: "Are şase ani, nu se mai ridică de jos, o să vedem despre ce e vorba", îşi notează în agendă Ilinca Cioculescu. Câteva minute mai târziu, alt telefon. De astă-dată e din Sârbi-Măgura, judeţul Olt. Un cetăţean anunţă că, din toamnă, şapte cai sunt abandonaţi. Problema e gravă, aşa că e prioritate zero.

Ideea e că trebuie să fii un pic atent cui îi dai calul în adopţie. "Tarzan, un roib de 12 ani, «înfiat» în 2009, a ajuns la un abator din Botoşani. Am primit un telefon de la abator că să-i trimitem «paşaportul» că altfel nu îl taie! Fusese dat în adopţie printr- un intermediar. Noroc că a fost om cu suflet bun şi ne-a ajutat să-l recuperăm. A venit slab mort şi l-am pus pe picioare. A avut ghinion..., l-au furat ţiganii din pepinieră, că nu aveam pază pe vremea aceea!", istoriseşte doctoriţa.

SIMBIOZĂ

Călin şi Kik

Vlad Iacob, zis şi Kik, un profesor de sport, fost campion naţional, cinci ani la rând, la kick-boxing şi box thailandez, s-a convertit în instructor de călărie. O scoate pe Doiniţa şi pe fiică-sa la aer. În ţarc, fetele o iau instantaneu la galop când aud chiuiturile de indian american ale lui Kik. Omul are atât vestimentaţia, cât şi alura unui "Marlboro man" autohton. Un cowboy dâmboviţean.

"Muncesc de 12 ani la cai...", e laconic Kik, în timp ce îl înşeuează pe Călin, trăgând cu poftă dintr- un chiştoc ce-i atârna în colţul gurii. Calul, deşi îmblânzit, e totuşi imprevizibil. Când a fost capturat, a muşcat, la propriu, din tabla jeepului care îl transporta. "Şase luni am muncit cu el, da’ la cai niciodată nu se termină! Tot timpul e în «lucru»...", explică instructorul.

Călin e plastilină cu Kik în spinare, se cabrează, îngenunchează, dă din cap afirmativ sau negativ, la comandă, de zici că e cal de circ. Opt dintre căluţi sunt pregătiţi ca, din primăvară, să facă mici demonstraţii de dresaj. În adăpostul cabalin, condus de doctoriţa Ilinca Cioculescu, oricine şi oricând poate să vină să înveţe să călărească pe gratis.

"Vine şi o bătrână de şaizeci şi ceva de ani. Vine în cârje, călăreşte câteva minute şi pleacă mulţumită", povesteşte Kik. L-a sfârşitul antrenamentului, Călin, cu buzele sale groase, îl pupă pe Kik şi aşteaptă recompensa: un cub de zahăr. Uneori mai ia ţeapă şi se mulţumeşte cu un măr sau, mai rău, cu un banal morcov. Primul stăpân îl recompensa cu o bâtă pe spinare.

CA-N VESTUL SĂLBATIC. Kik l-a transformat radical pe nărăvaşul Călin. Înainte, armăsarul era de nestăvilit. Acum, cei doi fac spectacol FOTO: CODRIN PRISECARU

TRAGIC

Ultimul cal adus în adăpost a murit a doua zi. Animalul fusese bătut cu sălbăticie de stăpân pentru că nu mai putea să se ridice de jos

"Azilul" cailor abandonaţi sau abuzaţi de stăpânii lor funcţionează într-un fost atelier de dulgherie. " Fără ajutorul ALPAB, care ne dă 230.000 de lei pe an, prin hotărâre a CGMB, nu am putea merge mai departe. Sunt donaţii, dar spaţiul e al ALPAB. Oamenii mai aduc un sac de morcovi unul de mere. Ne-a adus cineva şi 30 de baloţi de lucernă... Au ajuns o zi şi jumătate. Am avut până acum 80 de cai, de rasă comună. Recordul e de 35 concomitent. Pe mulţi i-am dat în adopţie, dar au şi murit dintre ei. Unii vin în nişte situaţii când nu prea mai ai ce să le faci. Aici avem cai abandonaţi pe domeniul public sau cei confiscaţi, ai căror stăpâni au fost implicaţi în ilegalităţi. Am avut şi un cal accidentat chiar pe autostradă! Erau ţăranii cu căruţa, bine-mersi, până a dat maşina peste ei", intră în amănunte doamna doctor.

Radu Popa, ALPAB: "Ne-ar ajuta enorm sprijinul voluntarilor!"

"ALPAB administrează adăpostul de cai din Tei-Toboc şi asigură serviciile medicale şi hrana pentru un număr de 24 de cai. Din păcate, ne confruntăm cu o situaţie îngrijorătoare. Aceste animale sunt tratate cu bestialitate de către stăpâni. Există urgenţe de forţă majoră. Ne vedem obligaţi să nu închidem ochii şi să nu abandonăm caii aduşi într-o stare critică. Asta presupune îngrijirea unui număr mai mare de cai faţă de capacitatea pe care o avem şi a fondurilor pe care le alocăm adăpostului din Tei-Toboc. Activitatea ALPAB implică un efort major atât uman cât şi financiar. Ne-ar ajuta enorm sprijinul voluntarilor", este elocvent Radu Popa, directorul general al Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.

Piper, ultimul cal adus în adăpost, a murit după o zi

Ultimul cal, adus la "azilul" din Şoseaua Petricani sâmbăta trecută, a murit a doua zi: "Era nemâncat. Nu subnutrit, ci ne-nutrit! În intestinul lui am găsit nisip! Mâncase nisip nenorocitul!", izbucneşte, cu ochii umezi, Ilinca Cioculescu. Fostul proprietar din Baloteşti, Ilfov, a zis că nu i-a mai dat de mâncare pentru că n-a mai avut.

Acum, riscă un proces penal. "A căzut şi l-a bătut să se ridice! Lumea care a văzut a sunat la 112! Au venit televiziunile... Îl chema Piper! Nu era negru, da’ a fost iute ca piperul, că de-aia i-au zis aşa", aproape că plânge veterinara: "Unii vin în situaţii când nu prea mai ai ce să le faci. Vin înjunghiaţi, cu avulsie de copită (copită smulsă - n.r.), cu tendoane distruse, cu viermi... Victime ale unor agresiuni majore, supuşi la munci pe care nu le pot face!".

Copiii, beneficiari colaterali

Tot răul spre bine. În urma demersului acestor voluntari, sprijiniţi de ALPAB, vin copii din cinci centre de plasament din sectorul 1 şi copii cu dizabilităţi să facă "hipoterapie".

"E o ramură a ceea ce se numeşte «Terapie asistată de animale». Copii cu diverse afecţiuni pot fi vindecaţi. De la autişti până la cei cu ADHD, adică cei cu deficienţe de concentrare. Plus cei cu deficienţe locomotorii", povesteşte doc toriţa de cai. Şi acum, un copilaş de 12 ani, cu un picior paralizat de la gleznă în jos, vine în cărucior şi călăreşte ca un om normal.

OAMENI ŞI BESTII

"Era oarbă, da’ ştia să se întoarcă acasă. Când a fost găsită era un schelet. La Baloteşti e un focar de nesimţire! Am mai găsit un cal pe care l-am ridicat de jos cu cupa de la fadromă! Numai în 2007 am găsit a colo zece cai abandonaţi.", ILINCA CIOCULESCU, medic veterinar

"ALPAB administrează adapostul şi asigură serviciile medicale şi hrana pentru un numar de 24 de cai. Ne confruntam cu o situaţie îngrijorătoare. Asta presupune îngrijirea unui număr mai mare de cai faţă de capacitatea pe care o avem.“, RADU POPA, director ALPAB Bucureşti

"E o ramură a ceea ce se numeşte «Terapie asistată de animale». Copii cu diverse afecţiuni pot fi vindecaţi. De la autişti până la cei cu ADHD, adică cei cu deficienţe de concentrare. Plus cei cu deficienţe locomotorii.", ILINCA CIOCULESCU, medic veterinar