Echipa de avocaţi care îl reprezintă pe traficantul rus de arme, Viktor Bout, va încerca să obţină graţierea clientului lor, dacă apelul le va fi respins, de la preşedintele american Barack Obama.
După ce Bout, supranumit şi "negustorul morţii", a fost condamnat la 25 de ani de închisoare în Statele Unite, pentru conspiraţie la uciderea unor americani şi vânzare de arme unor militanţi, avocatul Viktor Burobin spune că este posibil ca preşedintele SUA să acorde graţierea, dacă i se va cere acest lucru. "'Poate că preşedintele american îl va graţia pe cetăţeanul nostru", a adăugat avocatul. El a precizat că, împreună cu avocatul din SUA al lui Bout, analizează şi varianta extrădării condamnatului, pentru a-şi ispăşi pedeapsa în ţara natală, deşi, spune Burobin, ar fi "cel mai lamentabil rezultat". Precedentul rus Avocatul a ţinut să amintească faptul că există un precedent similar în Rusia, din 2000, când preşedintele rus Vladimir Putin i-a acordat graţierea americanului Edmond Pope, condamnat la 20 de ani de închisoare în Rusia, fiind acuzat de spionaj pentru SUA, relatează Ria Novosti.
Arestat în martie 2008 în Thailanda de agenţi CIA sub acoperire, traficantul rus de arme a fost condamnat ulterior, la New York, la 25 de ani de închisoare. Fost ofiţer sovietic de informaţii, este considerat în SUA drept unul dintre cei mai mari negustori de armament care au existat vreodată. Activitatea sa clandestină este ilustrată în filmul "Lord of War", în care personajul principal este interpretat de Nicolas Cage. Bout a susţinut, în documente ale instanţei, că arestarea sa de către Poliţia Regală Thailandeză la Bangkok, a fost ilegală, deoarece un agent al DEA a asistat la reţinerea lui. Traficantul de arme şi un asociat de origine siriană, Richard A. Chichakli, au fost acuzaţi de spălare de bani, fraudă prin mijloace electronice şi conspiraţie, alături de acuzaţiile de conspiraţie pentru a achiziţiona două avioane de la companii americane, încălcând astfel sancţiuni economice.