Acţiunile de căutare a epavei avionului Malaysia Airlines, care s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian, au fost suspendate azi din cauza vremii nefavorabile, au informat autorităţile australiene, potrivit AFP.
"Toate avioanele se întorc la Perth (oraş de pe coasta australiană), iar navele părăsesc zona operaţiunilor de căutare', a semnalat Autoritatea australiană pentru siguranţă maritimă (AMSA).
Este pentru a doua oară când se întâmplă acest lucru săptămâna aceasta.
Potrivit informaţiilor prezentate de oficiali din Malaysia, sateliţii ar fi reperat peste 120 de posibile fragmente, împrăştiate pe 400 de kilometri pătraţi.
Operaţiunile de căutare a resturilor epavei se desfăşoară sub cronometru deoarece baliza cutiilor negre ale avionului care asigura zborul MH370 mai emite, teoretic, numai nouă zile, potrivit AFP.
Premierul malaezian a anunţat că aeronava s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian, la aproximativ 2.500 de kilometri de oraşul Perth.Potrivit experţilor, localizarea şi recuperarea resturilor avionului malaezian vor fi mai complicate decât în cazul Airbusului 330 al companiei Air France care s-a prăbuşit în iunie 2009 în Oceanul Atlantic în apropierea coastelor Braziliei şi pentru a cărui găsire a fost nevoie de doi ani.