Aparatul Airbus A320, care s-a prăbușit în Mediterana în dimineața zilei 19 mai, a fost obligat să se întoarcă din drum și să aterizeze de urgență de cel puțin trei ori în cursul celor 24 de ore precedente catastrofei, potrivit France 3. Avionul efectuase șase rotații între Asmara (Eritreea), Cairo, Tunis și Paris, când a dispărut subit de pe ecranele radarelor.
În cursul acestor rotații, sistemele de alertă care semnalează anomalii la bord, s-au declanșat la scurt timp după decolarea de pe trei aeroporturi, unde Airbus-ul făcuse escală, ceea ce a făcut necesară revenirea și aterizarea de urgență a aparatului.
După fiecare aterizare de urgență, avionul a fost supus unei verificări tehnice, care nu a descoperit nimic, și i s-a permis să decoleze din nou, continuându-și zborul deasupra Mediteranei.
Aceste date tehnice au fost semnalate prin sistemul Acars, un dispozitiv care înregistrează mesajele codate dintre avion și sol în timpul zborului. Acars a detectat mai multe incidente tehnice la bordul aparatului în cursul ultimelor rotații. Însă, pentru moment, natura exactă a defecțiunilor rămâne necunoscută.