Avion pe ruta Florența-Timișoara, evacuat din cauza unui incediu. Patru pasageri, răniți

Patru călători aflați la bordul unei aeronave Carpatair, care circula pe ruta Florența Timișoara, au fost răniți ușor după ce pilotul a decis evacuarea aeronavei.

Pasagerii unei cursei operate de compania Carpatair au fost evacuaţi de urgenţă, după ce senzorii aeronavei au indicat, chiar în timpul manevrelor de dcolare, izbucnirea unui incendiu la unul dintre motoare. Aeronava efectua manevrele de decolare. La bordul aeronavei Carpatair se aflau 50 de pasageri în momentul incidentului. În timpul evacuării patru persoane au fost rănite, iar unul dintre pasageri a fost transportat la spital. La faţa locului, au sosit mai multe echipaje de intervenţie, iar traficul aerian pe aeroportul din Florenţa a fost întrerupt mai bine de o oră.  O anchetă internă preliminară a stabilit însă că manevrele de evacuare nu au avut niciun rost, alerta de incendiu fiind falsă. În următoarele ore, operatorul aerian va stabili modul în care pasagerii vor ajunge la Timişoara.