Un avion ușor a fost interceptat survolând în mod ilegal stațiunea Bedminster din New Jersey, unde președintele Donald Trump juca golf. Casa Albă a anunțat că în acest sens a fost mobilizată o aeronavă de vânătoare.
Incidentul a avut loc sâmbătă, când avionul a intrat în mod neautorizatîn zona restricționată situată în jurul complexului hotelier Bedminster din New Jersey, unde în acel moment președintele Donald Trump participa la o partidă de golf.
Forțele Aeriene americane au trimis un avion de vânătoare F-16 pentru a intercepta aeronava suspectă.
Se pare că pilotul avionului zbura fără aprobare și nu comunica în mod corespunzător, după cum a precizat Comandamentul aerospațial nord-american (NORAD), potrivit Mediafax.ro
Avionul F-16 a escortat avionul privat, care a aterizat fără incidente în Pittstown (New Jersey), iar pilotul a fost audiat.