Un avion Air France pe ruta Paris-New York a fost escortat de avioane militare americane până la aterizarea pe aeroportul John F. Kennedy. Măsura a fost luată ca urmare a unei ameninţări cu bombă.
Autorităţile au intrat în stare de alertă după ce a fost primit un apel anonim care semnala existenţa unei ameninţări la bordul aparatului. Potrivit postului ABC, care citează un oficial, autorul apelului a vorbit despre o armă chimică ce s-ar afla la bordul avionului.
Televiziunea americană WABC a transmis că autorităţile americane au ridicat de la sol avioanele de vânătoare întrucât compania Air France nu a răspuns imediat solicitărilor de a furniza informaţii despre situaţia acestui zbor.
După aterizare, avionul Airbus 330 a fost direcţionat într-o zonă izolată a aeroportului newyorkez pentru a fi cercetat de echipele specializate, dar ameninţarea nu pare a fi una credibilă, transmite Agerpres.