Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că aviaţia rusă a distrus un centru de comandă al Statului Islamic în apropiere de oraşul Raqa, bastion al grupării jihadiste în nord-estul Siriei, precum şi un buncăr subteran plin cu explozibil.
"În ultimele 24 de ore, avioanele SU-34 şi SU-24M au efectuat peste 20 de misiuni vizând nouă obiective ale grupării teroriste Staul Islamic. A fost distrus un centru de comandă în zona oraşului Raqa şi un buncăr subteran unde erau stocate explozibili şi muniţii'', a precizat ministerul, potrivit RIA Novosti.
Anterior, Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a indicat, potrivit AFP, că Rusia a lansat noi raiduri în noaptea de vineri spre sâmbătă asupra poziţiilor grupării jihadiste din jurul oraşului Raqa.
"Mai multe atacuri ruse au vizat poziţii ale Statului Islamic la vest de Raqa şi au fost auzite explozii până în oraş", a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.
Aviaţia rusă a lansat miercuri primele sale atacuri aeriene împotriva poziţiilor Statului Islamic din Siria, după ce Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului federal rus) a aprobat cererea preşedintelui Vladimir Putin privind utilizarea forţelor ruse în sprijinul armatei siriene care luptă împotriva jihadiştilor.