Aveți bani de recuperat de la Astra Asigurări? IATĂ câte dosare au fost aprobate

Aveți bani de recuperat de la Astra Asigurări? IATĂ câte dosare au fost aprobate

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a aprobat în Comisia Specială, până la 1 martie 2016, 2.031 de dosare cu o valoare totală la plată de 8,2 milioane de lei, 7.257 de dosare fiind în curs de aprobare, a anunțat astăzi FGA. Potrivit comunicatului Fondului, în perioada următoare, încă 2.500 de dosare vor intra în analiza Comisiei Speciale, care are ca principală atribuție aprobarea sau după caz respingerea acestora, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015.

În comunicat se precizează că este vorba de dosarele pentru care s-au primit de la creditorii de asigurare documentele necesare completării documentației, precum și 350 de dosare care conțin hotărâri judecătorești definitive.

De asemenea, vor fi analizate de Comisia Specială și cele 4.407 de dosare aferente cererilor de plată pentru restituirea cotei parte din primele de asigurare, ca urmare a cererilor de denunțare a contractelor de asigurare formulate de asigurații Astra, scrie în comunicat.

Fondul recomandă tuturor creditorilor care au depus cereri de plată și care au primit adrese prin care se solicită completarea documentației întreprinderea din timp a demersurilor necesare, astfel încât să beneficieze de o plată cât mai rapidă a despăgubirilor. Fondul de Garantare a înregistrat în evidenţele sale, până la data de 29 februarie 2016, un număr de 21.371 cereri de plată.

Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor.

 

Ne puteți urmări și pe Google News