Într-o analiză publicată în Newsweek, Judy Dempsey atrage atenţia că liderii din Uniunea Europeană au de făcut o alegere dificilă: fie susţin pe deplin Ucraina, fie complotează cu Rusia şi o transformă într-un stat eşuat. Jurnalista trage un semnal de alarmă în privinţa concesiilor făcute Rusiei de UE şi aduce în prim plan argumentele lui Eduard Hellvig, directorul SRI, care a avertizat deja că ţările din Europa care fac concesii Rusiei dăunează atât intereselor UE, cât şi a celor din NATO.
Jurnalista îl citează pe Eduard Hellvi, care a dat exemplu Ungariei care "are tendinţa de a deveni o ameninţare la adresa arhitecturii europene, un cal troian din ce în ce mai mult aflat sub influenţa Moscovei". Ea subliniază că aceste concesii făcute Rusiei, în timp, se vor traduce prin instabilitatea în regiune şi subminarea securităţii în Europa.
"Uniunea Europeană nu-şi poate permite un comportament obraznic de tipul celui britanic sau grecesc, sau jocul la două capete, după modelul Sofiei, Romei sau Nicosiei. Astfel de atitudini sunt cu atât mai îngrijorătoare acum când ţări precum Polonia, Estonia, Letonia, Lituania şi România au devenit principalele ţinte ale imperialismului rusesc", a transmis Eduard Hellvig, directorul SRI.
"La un an de la Euromaidan, când zeci de mii de ucraineni au ieșit în stradă şi l-au dat jos pe Viktor Ianukovici de la putere, Ucraina și Europa de Est rămân extrem de vulnerabile. Invazia Rusiei în estul Ucrainei este suficientă pentru ca guvernele europene să facă o alegere fără echivoc în favoarea Kievului", este de părere analista Judy Dempsey.
De altfel avertismentele lui Hellvig coincid cu opiniile exprimate în ultima vreme de de ministrul britanic al Apărării, dar şi de alţi oficiali NATO, care au arătat că Rusia reprezintă o ameninţare la adresa securităţii europene, se mai arată în articolul publicat de Newsweek.