Măștile ajută la prevenirea transmiterii virusului SARS-Cov-2, dar folosirea unora dintre ele pe perioade lungi de timp provoacă probleme.
Aceasta este concluzia la care au ajuns medicii din Statele Unite după ce au studiat problema măștilor din materiale nețesute. Totul a început de la cazul unui bărbat de 60 de ani. Omul a fost diagnosticat cu dermatită de contact, o eczemă care apare ca reacție alergică la o substanță sau un material.
Americanul a primit un medicament antialergic obișnuit. Tratamentul nu a fost eficient, așa că bărbatul s-a întors la medici.
Abia atunci aceștia au realizat că erupția ar putea avea o legătură cu benzile elastice ale măștii sale.
„Ne-am dat seama că erupția sa a apărut chiar acolo unde părțile elastice ale măștii se aflau în contact cu pielea”, a declarat alergologul dr. Kristin Schmidlin.
Drept urmare, i-au recomandat pacientului să schimbe masca purtată și i-au dat alt tratament. „I-am spus să folosească măști pe bază de bumbac, fără vopsele, fără elastic. O săptămână mai târziu, pacientul mi-a spus la telefon că se simte mult mai bine și erupția e pe cale să se vindece”, a declarat dr. Kristin Schmidlin.
Materialele nețesute pot să le provoace probleme persoanelor cu pielea sensibilă
Cercetări ulterioare au arătat că purtarea unei măști de față le poate provoca probleme persoanelor cu pielea sensibilă.
Asta pentru că cele mai multe măști , inclusiv cele cu 3 straturi și măștile KN95, sunt realizate din materiale nețesute care au o compoziție asemănătoare cu elasticul.
Experții spun că aceste materiale tind să provoace un disconfort ușor până la moderat. De asemenea, purtarea acestor măști ar putea fi cauza unor erupțiile de acnee.
"Pot provoca probleme suplimentare celor cu alergii cutanate", a declarat dr. Dhamija unei întâlniri online a Colegiului American de Alergii, Astm și Imunologie.
Concluziile la care au ajuns specialiștii americani au fost prezentate la reuniunea anuală Annals of Allergy, Asthma & Immunology. Specialiștii din Marea Britanie studiază și ei problema, dat fiind că s-au identificat rate fără precedent de dermatite în rândul lucrătorilor din domeniul sănătății, scrie Daily Mail.
Alertă mondială! Rețelele 5G sunt un pericol mortal, susțin experții guvernului SUA
Abia acum începe războiul: Trump apare la TV. Panică mare printre Democrații din America!