România s-ar putea confrunta cu un cutremur puternic, de peste șapte grade pe Richter, în perioada următoare. Avertismentul vine din partea unui seismolog din cadrul Institutului Național de Fizică a Pământului. Ultimul mare cutremur, de 7 grade, s-a produs în anul 1990, iar datele statistice. Prin comparație, seismul din 1977, din 4 martie, a avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter și o durată de circa 56 de secunde.
Seismologul Mihai Diaconescu, din cadrul Institutului Național de Fizică a Pământului (INFP), este de părere că un cutremur de peste 7 grade pe scara Richter s-ar putea produce și în România. El a făcut aceste precizări în contextul seismelor care au devastat Turcia și Siria la începutul săptămânii. Potirvit seismologului INFP, ultimul cutremur major a avut loc în țara noastră în urmă cu 32 de ani, în 1990.
„Eu zic că este posibil să se întâmple. Nu s-a mai produs un cutremur de 7 grade din 1990, când au fost cele două cutremure. Inițial, unul a fost creditat cu 6,9 grade, iar americanii de la USGS îl creditează cu 7,1. Sunt 32 de ani, deci ar putea să se producă și la noi, mai ales că nu am sesizat ca din 2004 încoace să mai producă un cutremur de 6 grade, de exemplu”, a spus Mihai Diaconescu.
Potrivit spuselor sale, cutremurele mici și dese care se produc în zona Vrancea nu sunt de natură să elibereze din tensiunile acumulate în scoarța terestră. Mihai Diaconescu spune că aceste seisme au loc la adâncimi mici, în jur de 20 de kilometri. Aceasta în vreme ce cutremurele puternice, de peste 7 grade se dezlănțuie la adâncimi de peste 90 de kilometri.
„Nu, cutremurele acestea care au avut loc (în ultimele zile, în zona seismică Vrancea - n. red.) au fost superficiale, undeva în jur de 20 de kilometri. Ori la noi, cel puțin până acum, cutremurele de peste 7 au fost generate la adâncimi mari, peste 90 de kilometri", a concluzionat Mihai Diaconescu pentru Antena 3.
Cel mai devastator cutremur din istoria României moderne
Cel mai devastator cutremur din istoria cunoscută a României este cel care a avut loc în ziua de 4 martie 1977. Acesta a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter și a făcut aproape 1.570 de victime, cele mai multe fiind în București. Un număr important de clădiri înalte, majoritatea situate în centrul Capitalei, s-au prăbușit. Cutremurul din 1977 a durat aproximativ un minut, mai exact 56 de secunde, suficient pentru a da peste cap o întreagă țară.
Epicentrul cutremurului a fost localizat în zona Vrancea, cea mai activă zonă seismică din țară, la o adâncime de circa 100 km. Unda de șoc s-a simțit aproape în toți Balcanii. De asemenea, s-a simțit în aproape toată Europa de Sud-Est, iar în nord, s-a simțit până în Moscova și Sankt Petersburg.
Specialiştii au calculat că energia degajată de seismul din 1977 este echivalentă cu cea provocată de 10 bombe atomice.