Ministerul de Externe de la București a lansat un avertisment de călătorie pentru Germania, care este afectată de greve puternice. În caz de pericol, cetățenii români sunt sfătuiți să sune la consulatele României.
Începând de duminică seara, de la ora 22.00, sindicatele din domeniul transporturilor, din Germania, au anunțat că inițiază o grevă generală. Muncitorii vor opri munca, iar întreg sectorul va fi grav afectat.
”Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Federală Germania că, începând de duminică, ora 22,00, şi până marţi, 16 mai, ora 24,00, vor fi organizate greve de avertisment, la nivel federal, care vor afecta serviciile de transport feroviar regionale şi pe distanţe lungi, operate de Deutsche Bahn”, anunță Ministerul de Externe.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale reprezentanţei diplomatice şi oficiilor consulare române din R. F. Germania.
Au renunțat la grevă dar vor exista întârzieri
Greva de 50 de ore care trebuia să înceapă duminică seara, în rețeaua feroviară din Germania, a fost evitată după ce sindicatul și operatorul feroviar Deutsche Bahn au ajuns la un compromis.
O instanță de muncă din Frankfurt a confirmat că a înaintat o propunere de înțelegere cu care atât sindicatul lucrătorilor din domeniul feroviar și al transporturilor, EVG, cât și Deutsche Bahn au fost de acord.
”În interesul companiei feroviare, al clienților săi și al industriei, am făcut totul pentru a evita această grevă, și cu succes. Bineînțeles, ambele părți sunt întotdeauna parte a unui astfel de compromis”, a declarat Martin Seiler, șeful de personal al Deutsche Bahn.
În pofida anulării grevei, Deutsche Bahn a precizat că vor exista în continuare întârzieri pentru trenurile regionale și pe distanțe lungi, deoarece compania reprogramează programul pentru aproximativ 50.000 de servicii feroviare care fuseseră anulate.
Deutsche Bahn anunțase că va anula toate trenurile pe distanțe lungi și majoritatea serviciilor regionale în timpul grevei.
Vor salarii mai mari
Operatorul feroviar național al Germaniei, Deutsche Bahn, solicitase mai devreme în cursul zilei de sâmbătă, un ordin judecătoresc de urgență pentru a bloca greva. Operatorul feroviar declarase că acțiunea legală este necesară pentru a opri greva ”în interesul clienților”.
Ca parte a acordului, ambele părți au declarat că vor reveni la negocieri în speranța de a ajunge la o concluzie rapidă, a precizat Deutsche Bahn într-o declarație.
Sindicatele feroviare din Germania au peste 230.000 de membrii, dintre care 180.000 sunt angajați doar la Deutsche Bahn. Oamenii vor salarii mai mari și motivează că inflația din ultimul an le-a afectat viața.