Aventură imobiliară pe axa „Bucureşti-Leordeni-Constanţa“

Aventură imobiliară pe axa „Bucureşti-Leordeni-Constanţa“

Un teren de 150 de hectare din apropierea Capitalei, concesionat de Agenţia Domeniilor Statului (ADS) unei societăţi private, a ajuns în posesia unui om de afaceri cunoscut drept interfaţă a unui grup de dezvoltatori imobiliari din Constanţa. Profitul sare considerabil de 30 de milioane de euro, iar reţeta este simplă şi „la modă“: intermediarul cumpără la preţ de nimic drepturile litigioase de la fostul proprietar, deposedat abuziv de comunişti, apoi convinge ADS-ul să-i pună „pe tavă“ cea mai convenabilă parcelă.

Potrivit experţilor imobiliari, terenul, situat la numai cinci kilometri de centura Bucureştiului, în zona Popeşti-Leordeni, se pretează perfect ridicării unui complex rezidenţial sau a unui parc industrial. Singura piedică în calea acestei afaceri e însă o livadă cu 50.000 de pomi, aflată chiar pe suprafaţa numai bună pentru imobiliare. Cumpăr drepturi litigioase Iţele tranzacţiei derulate la Bucureşti au fost trase de omul de afaceri Teodor Cristodor, prieten şi partener cu doi importanţi investitori din Constanţa: Lucian Orban, preşedintele dezvoltatorului Tomis Development, şi Sorin Vişenescu, latifundiar constănţean. Ambii controlează firme din domeniul imobiliar şi în Capitală. Totul a început în 2006, când Cristodor le-a contactat pe rudele lui Dumitru Nicolaide, moştenitorul unei moşii din zona Chitila- Mogoşoaia. Bătrânul de 97 de ani depusese încă din 2002 o cerere de retrocedare. Cum, între timp, pe suprafaţa revendicată au apărut construcţii, urma să fie identificată o altă soluţie. Dar anii au trecut, iar mersul lucrurilor i-a demonstrat bătrânului Nicolaide că şansele de a-şi recupera averea înainte de a închide ochii sunt tot mai departe. Astfel, după patru ani de tergiversări, familia acestuia acceptă să-şi cedeze drepturile litigioase pe câteva sute de mii de euro, după principiul „mai bine puţin decât nimic“. „Nu-i cunoşteam, ne-au contactat ei. Le-am dat actele, au văzut că am avut multe proprietăţi, le-am vândut drepturile şi cu asta, basta“, relatează nepotul moştenitorului, Mihai Popescu. Cere şi ţi se va da Spre deosebire de seniorul Nicolaide, întreprinzătorul Cristodor a fost ceva mai norocos: în mai puţin de doi ani a devenit proprietarul unui teren de 150 de hectare, pe raza localităţii Popeşti-Leordeni. Zonă în care metrul pătrat a fost estimat la 20 de euro, adică 30 de milioane pentru întreaga suprafaţă. Cifrele apar chiar într-o expertiză făcută la cererea lui Teodor Cristodor şi expediată anul trecut la ADS. Iar preţurile, spun agenţii din piaţă, cresc în continuare. Cum terenul din zona Chitila nu mai era disponibil, noul deţinător al drepturilor de proprietate a obţinut, în compensare, un teren identificat chiar de el. Totul, cu aprobarea Consiliului de Administraţie al ADS. „E mai aproape de şosea“

Totuşi, actul de împroprietărire precizează că 126 de hectare din suprafaţa retrocedată se află sub o livadă cu peste 50.000 de pomi, deţinută de Agropol Popeşti-Leordeni. Reprezentanţii firmei au contestat legalitatea acţiunii, iar în 2007 au intentat proces ADS-ului. În total, Agropol administrează 770 de hectare de teren agricol. „De ce li s-a dat exact terenul de sub livadă şi nu din cel arabil pe care îl am tot eu în concesiune?“, se întreabă Gheorghe Nedelcu, directorul societăţii. Tot el are şi răspunsul: „E mult mai aproape de şosea, aşa că e mai convenabil, de exemplu, pentru un cartier rezidenţial“. Autorităţile se contrazic Oficialii ADS resping toate acuzaţiile. „Amplasamentul şi suprafaţa sunt stabilite de experţi atestaţi de ANRP. Nu pot eu să comentez de ce e acolo şi nu în altă parte. Lăsăm instanţa să decidă“, a replicat Daniel Drăgan, preşedintele ADS.

Alţi doi oficiali ai agenţiei, care s-au ocupat de caz, justifică împroprietărirea lui Cristodor chiar în livadă prin faptul că restul terenului făcea obiectul altor retrocedări. Varianta lor e însă infirmată categoric de primarul din Popeşti- Leordeni. „Terenul din spatele livezii e liber şi era şi când ADS-ul a dat pământul de sub livadă. Puteau să le dea unde e teren arabil“, spune edilul Grigore Trache. DEZVOLTARE Boom imobiliar aşteptat Apropierea de Capitală şi investiţiile recente fac din Popeşti-Leordeni o zonă de mare atracţie imobiliară, spun specialiştii din domeniu. Iniţiativa municipalităţii de a introduce terenurile în intravilan şi zvonul că în apropiere s-ar putea construi un aeroport au contribuit la creşterea interesului investitorilor. Referitor la terenul de 150 de hectare cedat de ADS, agentul imobiliar Laurenţiu Ivan, de la Euro Metropola, e de părere că suprafaţa mare îl face potrivit pentru un proiect de amploare: „Vorbim deja despre cineva cu mare putere financiară. Pe 150 de hectare poţi să ridici şi un oraş“. Şi agentul Costel Pruteanu, de la Euroest, vede în Popeşti- Leordeni o zonă atractivă, iar atuurile ar fi „apropierea de Capitală şi de următoarea localitate, Frumuşani, unde terenurile sunt foarte ieftine“. Ambii experţi au estimat valoarea actuală a terenului în jurul sumei de 25 de euro pe metrul pătrat. LEGĂTURI Cristodor, prietenie cu Sorin Vişenescu Omul de afaceri Teodor Cristodor, subinginer constructor de meserie, este şi un afacerist prosper. Are o pensiune în Oradea, o pescărie în Constanţa, o firmă de textile fără activitate în Bucureşti şi obiceiul de a cumpăra drepturi litigioase de la familii păgubite în comunism. Jovial, dar şi ironic, spune că n-are nimic de ascuns. „Nu sunt cel mai sfânt om, dar nici n-am făcut ceva pentru care ar trebui să răspund penal“, spune Cristodor, cu zâmbetul în colţul gurii. E mândru de lovitura dată în Popeşti-Leordeni şi susţine că a acţionat fără „spate“. „Sunt prieten cu Sorin“ Întreprinzătorul Cristodor insistă că afacerea e doar a lui. Dar trecutul său spune mai multe. Acum trei ani, numele i-a apărut într-un scandal privind terenul Universităţii de Ştiinţe Agricole din Timişoara. Şi atunci, reţeta a fost aceeaşi ca la Popeşti: a cumpărat drepturi litigioase. La acea dată, presa centrală l-a considerat pe Teodor Cristodor interpusul omului de afaceri constănţean Sorin Vişenescu. „Nu e adevărat. Sunt prieten cu Sorin, dar nu înseamnă că tot ce obţin eu din cumpărare de drepturi obţin pentru el“, se apără astăzi Cristodor. Cert este că acesta e vechi partener de afaceri cu Lucian Orban, preşedintele Tomis Development SRL. Compania e în topul marilor dezvoltatorilor din Constanţa, iar cel mai de seamă proiect este Tomis Plus, un complex rezidenţial de 70 de milioane de euro. Mai mult, Cristodor şi Lucian Orban sunt asociaţi în firma S.D.V Free Tax. SRL-ul a fost implicat în afaceri cu magazine duty-free, dar şi într-un scandal privind contrabanda cu ţigări. Latifundiar pe litoral Orban este un cunoscut partener de afaceri al lui Sorin Vişenescu. Cei doi sunt asociaţi în patru firme, din Constanţa şi din Bucureşti, iar printre obiectele de activitate ale acestora se numără şi comerţul imobiliar, arhitectura, ingineria şi serviciile de consultanţă tehnică. Potrivit unor surse, Vişenescu este chiar omul din umbră în proiectul imobiliar Tomis Plus din Constanţa, iar Lucian Orban ar fi un simplu executant. Lucian Orban a confirmat relaţia de prietenie dintre el, Cristodor şi Vişenescu, dar a negat că ar fi implicat în tranzacţia de la Popeşti-Leordeni. Sorin Vişenescu nu a putut fi contactat. (A contribuit Feri Predescu)

Ne puteți urmări și pe Google News