Pacientă cu AVC, plimbată între spitale timp de 35 de ore

cadre medicale Sursa foto: Arhiva EvZ

O pacientă din Ploiești a trăit ore întregi de coșmar, fiind transferată de la un spital la altul după ce suferise de un atac vascular cerebral.

O femeie în vârstă de 75 de ani din Ploiești, care a suferit un AVC pe 1 decembrie, a fost transferată timp de aproape două zile între spitale, din cauză că la Spitalul Județean nu ar fi fost medic neurolog.

Femeie cu AVC, transferată constant între spitale

După ce a fost inițial dusă la Spitalul Județean, pacienta a fost ulterior transferată la Târgoviște pentru consultul unui neurolog. După aceasta, a fost din nou transportată la Ploiești și, în cele din urmă, a ajuns în București.

Soțul femeii a povestit ulterior întâmplarea, fiind convins că ceea ce i s-a întâmplat lui este la ordinea zilei pentru o mulțime de români.

Sunt conștient că realitatea mea este realitatea a o mulțime de oameni. Soția mea, Dorina Eremie, în vârstă de 75 de ani, a fost adusă inconștientă, în dimineața zilei de 1 decembrie, la UPU Spitalul Județean Ploiești, cu AVC.

Nici un neurolog nu a fost prezent pentru tratament și internare, au trimis-o cu salvarea la Târgoviște pentru vreo doua ore, unde a fost consultată de un neurolog și trimisă înapoi la UPU Ploiești.

După 24 de ore la camera de gardă, adică pe 2 decembrie dimineața, mi s-a spus că nici un neurolog nu va veni si ca internarea nu i se poate face. Nu a fost contactat Bucureștiul, deși la Obregia locuri erau”, a relatat bărbatul.

Soțul femeii, obligat să semneze că își ia soția de la UPU

Soțul femeii cu AVC a relatat că a fost presat să semneze un document prin care își asuma responsabilitatea pentru a-și lua soția de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Apoi a fost obligat să suporte costurile unei ambulanțe private după cele aproximativ 35 de ore petrecute pe drumuri.

Deși pacienta a supraviețuit, a rămas cu sechele pe tot parcursul vieții. Acum, soțul său dorește ca cei responsabili să fie trași la răspundere pentru aceste erori.

O pacientă cu AVC, transferată 35 de ore între spitale. Sursa foto: Satjawat Boontanataweepol | Dreamstime.com

Din mila lui Dumnezeu, soția mea a supraviețuit accidentului, dar cu sechele importante.

Simt  nevoia de a denunța acest sistem bolnav și inuman, conducerea unui spital județean care nu este capabilă să aibă măcar un neurolog pe secție, dar și incapacitatea unui spital din Ploiești, reședință de județ, aflat la 60 km de București, de a colabora pentru un transfer rapid al pacientului în stare critică la un spital din capitală”, a mai povestit ploieșteanul.

Soțul femeii ce a suferit AVC susține că ar fi trebuit să fie trei medici neurologi la spital

Bărbatul a subliniat că, în ciuda faptului că secția de Neurologie ar trebui să dispună de șapte medici, la Spitalul Județean există doar trei.

Mai mult, dintre aceștia, un medic se află în concediu medical, iar altul nu participă la serviciul de gardă.

Conducerea spitalului din Prahova, a confirmat cazul femeii cu AVC, dar a dat vina pe lipsa de medici. A explicat că unitatea se confruntă cu un uriaș deficit de medici, mai ales la secția de Neurologie.

„E o tragedie, dar nu am soluții. Posturile sunt blocate și la fel vor fi și la anul. Cu cine să mă lupt eu?”, a fost prima reacție a managerului SJU Ploiești, medicul Bogdan Nica, potrivit observatorulph.ro.