Avantajele testării COVID-19. Unde se poate face testarea pentru depistarea virusului

Avantajele testării COVID-19. Unde se poate face testarea pentru depistarea virusului

Infecția COVID-19 nu se poate diagnostica doar pe baza simptomelor, ci sunt necesare teste de laborator.

Metoda de diagnosticare a infecției COVID-19 este testarea RT-PCR, un test care pune în evidență prezența virusului în secrețiile infectate recoltate de la pacienți.

Una dintre prioritățile pentru managementul corect al cazurilor de infecție COVID-19 și controlul răspândirii infecției este reprezentată de testarea cât mai rapidă a probelor recoltate de la pacienți care sunt considerați potențiali infectați.

„Rezultatul testului COVID 19 se obţine de la unitatea medicală care a prelevat probele şi le-a prelucrat”, a precizat vineri Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti într-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Conform Legii nr. 46/2003 privind drepturilor pacientului, acesta are dreptul să obţină buletinul de testare în formă hard sau pe email, la cererea sa expresă", se mai arată în comunicat.

Timpul de eliberare al rezultatelor este de 72 de ore lucrătoare de la  momentul recoltării.

Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti subliniază că „nu este unitate sanitară şi nici laborator de analize, astfel că nu efectuează teste şi nici nu eliberează buletine de analize".

De ce trebuie să facem testul

Virusul SARS-CoV-2 determină o infecție respiratorie denumită COVID-19 (Coronavirus infectious disease - 2019), cu perioada de incubație medie de circa 5 zile (limite 2-14 zile). În timp ce majoritatea persoanelor cu COVID-19 au o boala necomplicată sau ușoară (81%), altele vor dezvolta forme severe care necesită oxigenoterapie (14%) și aproximativ 5% vor necesita tratament într-o unitate de terapie intensivă.

Care sunt metodele de testare

Boala este caracterizată prin simptomatologie predominant respiratorie (febră, tuse, dificultăți de respirație), dar poate avea manifestări severe (pneumonie bilaterală interstițială), cu evoluție către insuficiența respiratorie.

Testul de referință pentru diagnosticul specific de COVID-19, cunoscut sub denumirea de ARN viral SARS-CoV-2, utilizează metoda Real Time PCR (RT-PCR) evidențiind virusul prin tehnici de amplificare a materialului genetic viral. Probele recoltate sunt exsudat nazofaringian și faringian, iar un rezultat pozitiv indică prezența în proba analizată a ARN-ului SARS-COV-2, fiind sugestiv pentru diagnosticul COVID-19, potrivit agerpres.ro.