Un informator al FBI, audiat în Congres, i-a implicat pe Barack Obama și pe Hillary Clinton în afacerea „Mită pentru Uraniu”.
Potrivit unei relatări a publicației The Hill, informatorul a făcut mărturii scrise în cadrul a trei comisii din Congres. El a afirmat că oficiali ruși din domeniul nuclear i-au spus „în diferite rânduri că APCO va aloca o parte din cheltuielile de lobby anuale de 3 milioane de dolari pe care le primeau de la ruși pentru sprijinirea în natură a Fundației Global Initiative a Clintonilor”.
Companie americană de lobby APCO Worldwide a fost angajată de Moscova pentru a influența administrația Obama prin intermediul lui Hillary Clinton, care era secretar de stat, a declarat informatorul FBI, a cărui identitate este ținută secret.
„Contractul impunea patru plăți de câte 750.000 de dolari în interval de douăsprezece luni”, a explicat el. „APCO trebuia să ofere asistență gratuită pentru Clinton Global Initiative ca parte a demersurilor lor de a crea condiții care să determine administrația Obama să ia decizii favorabile în legătură cu orice, de la Uranium One la Acordul de Cooperare Nucleară dintre Statele Unite și Rusia.”
APCO a dezmințit pentru The Hill afirmațiile informatorului FBI.
Agenția atomică a Rusiei, Rosatom, a achiziționat în perioada 2009-2013 compania canadiană Uranium One, care exploata 20% din rezervele de uraniu ale Statelor Unite. Dat fiind că uraniul este o rezervă strategică, vânzarea a fost analizată de o comisie mixtă formată din nouă agenții ale administrației Obama, inclusiv Departamentul de Stat, condus de Hillary Clinton. Indiferent de aviz (care în cazul Uranium One a fost pozitiv), ultimul cuvânt privind tranzacția i-a revenit președintelui Obama, care a aprobat-o
În 2015, New York Times scria că, în perioada achiziției, fundația familiei președintelui Uranium One a făcut donații de 2,35 de milioane de dolari către Clinton Global Initiative. În plus, o bancă de investiții care avea legături cu Kremlinul și promova Uranium One i-a plătit lui Bill Clinton pentru un discurs susținut de acesta la Moscova la scurt timp după ce achiziția a fost anunțată.
În acest mod, a cincea parte din uraniul Statelor Unite a ajuns pe mâna Moscovei.
Cel cercetat pentru complicitate cu Rusia este Trump