Autostrada Moldovei. Vești foarte proaste pentru șoferi

Autostrada Moldovei. Sursă foto: Dreamstime.com

Cu un an în urmă, demarau lucrările la primele segmente ale Autostrăzii A7 către Moldova. Cu toate acestea, pe teren, situația este departe de a fi promițătoare pentru tronsoanele ce se întind de la Dumbrava (A3) până la Mizil și mai departe spre Buzău.

Contractele de pe Autostrada Moldovei au toate întârzieri notabile, iar contractele inițiale au fost deja prelungite. Italienii de la firma Pizzarotti par să fie cei care au reușit să accelereze ritmul lucrărilor pe șantierul lor.

Asta în contrast cu asocierea româno-bulgară Coni-Trace, care pare că progresează cu dificultate.

Toți constructorii de pe Autostrada Moldovei au întârzieri

Asociația Pro Infrastructura a filmat lotul 2 al Autostrăzii A7 Ploiești-Buzău, cei 28,35 kilometri dintre Mizil și Spătaru, în apropiere de Buzău.

În luna iunie a anului 2022, contractul pentru acest lot a fost încheiat cu asociația Coni-Trace. O colaborare între companii românești și bulgare. Proiectul a intrat în faza de execuție începând cu luna august a aceluiași an și avea prevăzute 20 de luni pentru finalizare. Asta ținând cont că proiectul tehnic era deja elaborat.

Autostrada Moldovei. Sursa: Asociația Pro Infrastructura

„Deci aprilie 2024 era termenul inițial de finalizare care va fi (sau a fost deja) extins cu minim 5 luni din cauza problemelor independente de constructori”, scrie Pro Infrastructura care subliniază că „cei doi antreprenori sunt foarte întârziați. Șantierul abia dacă atinge 20% stadiu fizic”.

Asociația exprimă îngrijorarea cu privire la starea sectorului gestionat de partenerii bulgari din cadrul asociației Trace. Aproximativ 18 km îndepărtați de Buzău.

Practic, pe acest tronson, se pot observa mai multe tractoare pe terenurile agricole din vecinătate decât utilaje de construcții active pe autostradă.

Avansul în ceea ce privește lucrările la nivelul terasamentelor este aproape inexistent. Asta în comparație cu stadiul înregistrat în filmările noastre din data de 22 aprilie, iar structurile abia dacă au ieșit din pământ.

În ritmul acesta, vom vorbi în curând de reziliere sau de preluarea părții bulgare din contract de către partenerii români. Nu că aceștia ar rupe norii pe cei ~10 km dinspre Mizil, dar măcar nu sunt în vacanță. Pe tronsonul Coni se vede ceva progres dar chiar și așa inaugurarea în 2024 este un vis mult prea frumos și mult prea îndepărtat”.

Italienii stau bine cu lucrările pe primul tronson din A7

API a filmat și lotul 1 al Autostrăzii A7 Ploiești-Buzău - 21 kilometri dintre Dumbrava (nod cu Autostrada A3) și Mizil.

Se pare că italienii de la Pizzarotti chiar vor să dea uitării dezastrul de pe A10 și încep să se țină de promisiunile pe care ni le făceau când i-am vizitat în aprilie: investiții, mobilizare, seriozitate”, apreciază Asociația.

Potrivit acesteia, la nivelul terasamentelor, există doi subcontractori de încredere implicați, Apolodor și IBB. De asemenea, partenerii de asociere de la Retter, după numeroase dispute legate de proiectul servit la licitație de către CNAIR prin intermediul Consitrans, par să intre și ei pe o traiectorie pozitivă.

Complicațiile birocratice și tehnicile prelungite din teren, care nu au fost încă pe deplin rezolvate, au provocat deja o întârziere de cinci luni în ceea ce privește termenul de finalizare. Astfel, data inițială a fost devansată până în septembrie 2024.

În ciuda dificultăților, realizarea acestui obiectiv în luna septembrie pare a fi o provocare imensă. Cu toate acestea, deschiderea autostrăzii în luna decembrie 2024 rămâne fezabilă într-un scenariu realist-optimist.

Cu condiția ca italienii să continue să mențină nivelul excepțional de mobilizare, un aspect rar întâlnit în cazul lor, mai scriu cei de la Asociația Pro Infrastructura.