Autostrada Bucureștiului. Șoferii așteaptă: Când va fi gata lotul Cernica-Pantelimon
- Mădălina Sfrijan
- 17 martie 2025, 07:56

Asociația Pro Infrastructură a anunțat că ar putea exista întârzieri privind finalizarea lotului Cernica-Pantelimon din Autostrada Bucureștiului (A0). Potrivit reprezentanților asociației, termenul ar putea fi respectat doar în anumite condiții.
Autostrada Bucureștiului. Când va fi gata lotul Cernica-Pantelimon
Conform contractului, termenul limită este în octombrie. „Cei 4,47 kilometri ai lotului 4 al Autostrăzii A0 Nord dintre Autostrada A2 şi DN3 pot fi daţi în circulaţie în 2025 dacă se îndeplinesc simultan 3 condiţii. Contractul cu UMB a fost semnat în 31.08.2020”, au explicat reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.
Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură atrag atenția că ar putea exista întârzieri.
„Prima autorizaţie de construire a fost emisă în aprilie 2023 şi cea de-a doua, cea mai importantă, abia în aprilie 2024 care cere execuţie în 18 luni, deci termen de finalizare: octombrie 2025. Este extrem de greu să fie respectat şi să avem o inaugurare în 7 luni de zile”, mai arată sursa.
Condiții pentru respectarea termenului
„În perimetrul ariei protejate a Lacului Cernica, restricţiile de mediu nu vor afecta masiv procesele tehnologice în decursul anului şi vor permite constructorului să execute (aproape) orice fel de lucrări la podul peste lac. Ori vor fi ignorate de antreprenor şi autorităţi”, arată aceștia.
Totodată, reprezentanţii asociației susțin că termenul va fi respectat dacă vor fi alocate suficiente forțe în zonă.
„UMB va aloca suficiente forţe pe acest ciot unde are două structuri foarte lungi. Şi în 2025 este peste capacitate, fiind angrenat pe A7, A3, A1, DEx12, DEx6 dar şi pe A8 unde a intrat recent în teren, toate scadente în 2025 şi 2026”, mai arată sursa.
De asemenea, o altă condiție este legată de finalizarea lotului 3.

Autostrada Bucureștiului (A0). Sursa foto: Facebook
„Vecinii chinezi de la CCECC vor termina lotul 3, având în vedere că nu există nod prevăzut între Autostrada A0 şi DN3, nici pe contractul cu UMB, nici pe cel al chinezilor. Există desigur şi soluţia alternativă: o conexiune provizorie în DN3”, au explicat reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.
Conform celor mai recente date ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), antreprenorul chinez de pe lotul 3 a depășit stadiul de 36%. De asemenea, constructorul român de pe lotul 4, care include viaductul de la Cernica, a ajuns la 33%.