Ucigașul în masă Anders Behring Breivik, condamnat la 21 de ani de închisoare, după ce a ucis 77 de persoane la 22 iulie 2011, și-a schimbat numele în Fjotolf Hansen, scrie The Independent, potrivit antena3.ro.
„Pot confirma că şi-a schimbat numele. Este oficial“, a declarat avocatul lui Breivik, Oeystein Storrvik, arătând că nu știe din ce motiv a făcut acest lucru.
O simplă căutare în registrul norvegian al firmelor arată că Breivik Geofarm, societatea agricolă creată de Breivik pentru a face rost de substanţe care i-au servit la fabricarea unei bombe, apare înregistrată de Fjotolf Hansen.
Facem precizarea că Anders Behring Breivik, în prezent în vârstă de 38 de ani, ispăşeşte o pedeapsă de 21 de ani de închisoare ce poate fi prelungită pentru uciderea a 77 de persoane la 22 iulie 2011. Extremistul de dreapta a ucis opt persoane într-un atac cu bombă în apropierea sediului Guvernului norvegian, după care, deghizat în poliţist, s-a deplasat pe insula Utoya, unde avea loc o şcoală de vară a tinerilor laburişti norvegieni, şi a omorât alte 69 de persoane.